Afganistan. De pe hippie trail în cimitirul speranțelor (recomandări de lectură)

O călătorie nu are nevoie de motive. Şi dovedeşte, în scurt timp, că-şi este sieşi suficientă. Crezi că vei face o călătorie, însă curând pricepi că ea, călătoria, e cea care te face – sau desface.

În 1963 apărea Rostul lumii, volum care avea să ajungă rapid o carte-cult a literaturii francofone de călătorie, inspirând generațiile de tineri hipioți care luau drumul exoticului Orient în timpul Războiului Rece. Zece ani i-au trebuit elvețianului Nicolas Bouvier să pună pe hârtie toate gândurile, emoțiile și senzațiile olfactive și vizuale în fraze atent cizelate pentru a reconstitui călătoria din 1953. Încurajat de tatăl său să călătorească, tânărul Nicolas Bouvier, fără a mai aștepta rezultatul promovării studiilor de licență, pornește alături de prietenul și artistul Thierry Vernet (ale cărui ilustrații se regăsesc în volum dar pot fi vizualizate și aici) într-o călătorie de aproape doi ani, la bordul unui Fiat Topolino, din Geneva spre Iugoslavia, Turcia, Iran, Afganistan și Pakistan, țări în care conflictele politice și religioase frământau atmosfera neținând cont de granițele prea puțin naturale care le-au fost trasate.

[…] fanatismul e ultima revoltă a săracului, singura pe care stăpânii nu reușesc să i-o refuze.

Rostul lumii, de Nicolas Bouvier, Editura Humanitas, 2007. Ilustrații de Thierry Vernet. Traducere de Emanoil Marcu

Sursă imagini – formidablemag.com

Sympathy for the Devil, piesa de pe albumul Beggars Banquet al legendarei formații Rolling Stones, face referire la pericolele întâlnite de-a lungul acestui foarte popular traseu de călătorie printre americani, australieni, europeni occidentali și japonezi de la mijlocul anilor ’50 și până la sfârșitul anilor ’70, când Revoluția iraniană și invazia sovietică din Afganistan a închis ruta călătorilor occidentali. Hippie trail, cum era numit, pornea din Europa spre Asia de Sud și printre cele mai populare destinații erau Iran, Afganistan, Pakistan, India și Nepal. Era parcurs cu trenul, autostopul, camioane și autobuze hippie, rulote care să faciliteze un stil de viață nomad. În orașele și centrele importante de pe traseu, existau hoteluri, restaurante și cafenele speciale pentru occidentali. Printre localurile emblematice ale hipioților se numărau Yener’s Café și The Pudding Shop din Istanbul, Sigi’s pe Chicken Street din Kabul sau Amir Kabir din Teheran.

By Karte: NordNordWest, Lizenz: Creative Commons by-sa-3.0 de, CC BY-SA 3.0 de, Link

O parte a acestui traseu prin Afganistan apare în jurnalul de călătorie al lui Paul Theroux – Bazaul pe roți. Cu trenul prin Asia -, publicat pentru prima dată în 1975. Volumul care relatează călătoria de patru luni a lui Theroux în 1973, din Londra prin Europa, Orientul Mijlociu, subcontinentul indian și Asia de Sud-Est, și întoarcerea sa prin calea ferată transsiberiană a devenit în scurt timp un clasic al literaturii de călătorie. În 2006, Theroux a reluat o parte din călătorie, constatând schimbările care au marcat oamenii și locurile, Jurnalul acestei a doua călătorii a fost publicat sub numele de Trenulfantoma către Răsărit.

[…] Între gara cea mai estică a Căilor Ferate Iraniene (Mashad, n.m.) și micuța gară pakistaneză din Landi Kotal, în trecătoarea Khyber, se întinde Afganistanul, o țară în care nu există nici măcar un centimetru de cale ferată. […]

Afganistanul e o mare pacoste. Înainte era un loc ieftin și necivilizat și oamenii veneau aici să cumpere grămezi de hașiș – petreceau săptămâni întregi drogați prin hoteluri jegoase din Herat și Kabul. Dar în 1973 a avut loc o lovitură militară de stat și regele (care se bronza în Italia) a fost detronat. Acum Afganistanul e un loc scump, dar la fel de necivilizat ca înainte. Chiar și hipioții au început să-l considere intolerabil. […]

A doua zi, pe drumul spre Herat, un pasager afgan a tras cu pușca prin acoperișul autobuzului și s-a iscat o răfuială pentru a stabili cine ar fi trebuit să plătească reparația. O zi mai târziu, în Herat, încă îmi țiuiau urechile din cauza detunăturii, în timp ce îi priveam pe hipioți, care stăteau în tufișurile pline de ghimpi și se plângeau de rata de schimb valutar. A doua zi, la trei dimineața, pe strada mare din Herat a avut loc o paradă cu trompete răgușite și tobe zornăitoare; era un fel de coșmar bizar pe care îl au domnii în vârstă prin romanele nemțești. […]

Am plecat spre Kabul, cu autobuzul și apoi cu avionul, via Mazar-i-Sharif. Mi-au rămas în minte două incidente din Kabul: vizita la un azil de nebuni, de unde nu am reușit să obțin externarea unui canadian care fusese închis acolo din greșeală (a spus că nu-l deranjează să rămână acolo, câtă vreme are destule batoane de ciocolată; era mai bine decât să se întoarcă în Canada), și, mai târziu în săptămâna aceea, când am trecut pe lângă o tabără de corturi ale paștunilor și am văzut cum o cămilă se prăbușește deodată sub greutatea unei sarcini de lemne – într-o clipă, paștunii au sărit ca din pușcă și au dezmembrat și jupuit bietul animal. Nu mai voiam cu cu nici un chip să rămân în Kabul. Am luat autobuzul spre est, până la culmea trecătorii Khyber. Acolo, în Landi Kotal, trebuia să iau un tren către Peshawar (nordul Pakistanului, n.m.); și îmi era groază că aș putea să îl pierd, pentru că nu era decât un singur tren pe săptămână, un tren regional de duminică, numit „132-Down”.

Bazaul pe roți. Cu trenul prin Asia, de Paul Theroux, Editura Polirom, 2015, traducere și note de Cornelia Marinescu. Pe Paul Theroux îl găsiți pe instagram și twitter.


În Biblioteca nopții, în capitolul Biblioteca și uitarea, Alberto Manguel prezintă succint povestea lui Shah Muhamad Rais, bibliotecar și librar din Kabul care supraviețuise mai multor regimuri marcate de intoleranță. În 2001, după bombardarea Kabulului, acesta și-a descris experiențele jurnalistei Åsne Seierstad. Își deschisese prăvălia în urmă cu treizeci de ani și reușise, cumva să nu atragă atenția călăilor, călăuzindu-se după un vers al lui Firdausi (poet persan din secolul a X-lea) din The Book of Kings (Cartea Regilor): „Când esți nevoit să înfrunți un mare pericol, poartă-te uneori ca lupul, alteori ca oaia”. Pe durata regimului comunist și-a îmbrăcat cărțile în roșu, sub talibani a acoperit imaginile din cărți cu bucățele de hârtie. Cu toate acestea, atât comuniștii, cât și talibanii i-au ars cărțile. Anchetat, reținut și revoltat, și-a strigat durerea ministrului culturii: „Îmi distrugeți cărțile, poate că o să mă distrugeți și pe mine, dar există ceva ce n-o să puteți niciodată să distrugeți. Istoria Afganistanului.” A fost cruțat.

Librăria lui Shah Muhammad Rais din Kabul. Sursă foto – scroll.in

Jurnalista Åsne Seierstad a petrecut mai multe luni în casa librarului iar în urma acestei experiențe a publicat volumul Anticarul din Kabul. Volumul a fost extrem de bine primit de public, dar nu a fost ferit de scandal.

Cărţile tipărite de guvernul mujahedin şi cel taliban nu sunt bune de nimic. Iată modul în care copiii din clasa întâi învaţă alfabetul: „I este de la Israel, inamicul nostru; J este de la Jihad, scopul nostru în viaţă; K este de la Kalaşnikov, noi vom învinge…”

Războiul era tema centrală şi în manualele de matematică. Băieţii – căci talibanii tipăreau cărţi doar pentru băieţi- nu făceau calcule cu mere şi prăjituri, ci cu gloanţe şi Kalaşnikov-uri, după cum urmează: „Micuţul Omar are un Kalaşnikov cu trei magazii. În fiecare magazie se află douăzeci de gloanţe. Băiatul foloseşte două treimi din gloanţe şi omoară şaizeci de necredincioşi. Câţi necredincioşi va omorî cu toate gloanţele?”

Anticarul din Kabul de Åsne Seierstad, Editura Allfa, 2002, traducere de Veronica Serbănoiu 

Åsne Seierstad a fost dată în judecată de Shah Muhammad Rais, acesta aducându-i acuze de defăimare, neglijență, trădare a adevărului și insulte la adresa poporului afgan, plus prejudicii grave aduse mai multor membri ai familiei sale care au fost nevoiți din motive de siguranță să părăsească Afganistanul. Shah Muhammad Rais a pulicat și o proprie versiune a poveștii, Once upon a time there was a bookseller in Kabul, dar aceasta nu s-a bucurat de aceeași expunere.

Dacă la începutul anului aflam din presă că Shah Muhammad a reușit să facă față pandemiei, în momentul de față e greu de spus în ce situație se află. Website-ul librărie e încă funcțional, dar ultima postare de pe contul de socializare al librăriei e din data de 11 august 2021.


În mitologia persană există o piatră magică, o piatră pe care o aşezi în faţa ta pentru a-ți revărsa asupra ei toate necazurile, suferinţele, umilinţele. Îi încredinţezi tot ceea ce nu îndrăzneşti să dezvălui celorlalţi. Iar piatra te ascultă, îți absoarbe ca un burete toate cuvintele, toate secretele până ce, într-o bună zi, explodează… şi în ziua aceea, eşti eliberat. Piatra răbdării poate fi considerat romanul-strigăt al femeilor din Afganistan, un omagiu adus de scriitorul și regizorul de film franco-afgan Atiq Rahimi poetei afgane Nadia Anjuman, ucisă în bătaie de soţul ei. Romanul, câștigătorul al Premiului Goncourt, a fost ecranizat în 2012, în regia autorului.

Zilele mele… nu le mai împart în ore și orele în minute, și minutele în secunde… o zi pentru mine este egală cu nouăzeci și nouă de tururi de mătănii! […]

Pot să-ți spun că au rămas cinci tururi de mătănii înainte ca muezinul să cheme la rugăciunea de amiază și să predice hadith-urile. […]

E ușor de spus că trebuie recitate de nouăzeci și nouă de ori pe zi unul din cele nouăzeci și nouă de nume ale lui Allah… Și asta timp de nouăzeci și nouă de zile! […]

,,Mama, mi-e foame”, scâncește una. ,,De ce n-ai cumpărat banane?”, se plânge cealaltă. ,,O să vă dau pâine”, le consolează mama.

Piatra răbdării de Atiq Rahimi, Editura Cartea Românească Educațional, 2019, traducere de Simona Modreanu


Cea mai cunoscută voce a literaturii afgane, Khaled Hosseini, păstra cu grijă, în 2003 când a publicat Vănătorii de zmeie, cartea care îl va consacra internațional, o pâlpâire de speranță pentru țara sa natală prin vocea lui Hassan.

Visez că florile de lawla vor înflori din nou pe străzile Kabulului, că muzica rubab se va revărsa din casele în care vor fierbe samovarele, în timp ce zmeiele vor pluti pe cer. Și mai visez la ziua în care vă veți întoarce la Kabul, ca să revedeți locurile în care ați copilărit. […]

Allah să vă lumineze calea mereu,
Hassan

Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini, Editura Niculescu, 2013, traducere de Mihaela S. Oprea-Aron. Pe Khaled Hosseini îl găsiți pe facebook, instagram și twitter.


Astăzi e 25 august 2021. Mai sunt câteva zile până la retragerea completă a trupelor NATO din Afganistan. 31 august 2021 are toate șansele să devină un cimitir al ultimelor speranțe pentru mulți afgani.


Pentru mai multe recomandări de lectură despre Afganistan, consultați această listă.

*Imagine header -Image by cocoparisienne from Pixabay

Ivona Maris
Shares