Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina

Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina
Author:
Genres: Biografii, Istorie, Memorii&jurnale, Non-fictiune, Razboi
Tags: Europa, Europa de Est, România
Publisher: Humanitas
Publication Year: 2014
Length: 228

În anul 1916, la sfârşitul verii, când România tocmai intrase în Marele Război, poetul G. Topîrceanu, sergent într-un regiment de artilerie grea, amenaja poziţiile de pe malul drept al Dunării.

About the Book

Au urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului August von Mackensen şi cinci zile de lupte cumplite: dezastrul de la Turtucaia. Au murit pe câmpul de bătălie peste 6 000 de români, iar Topîrceanu a împărtăşit soarta celor 28 000 de prizonieri. Memoriile sale din război, publicate în două volume (Amintiri din luptele de la Turtucaia, 1918, şi Pirin Planina, 1936), aduc lumină asupra unuia dintre episoadele importante ale istoriei noastre peste care s-a aşternut uitarea. Din paginile acestea de valoare literară certă, în care deznădejdea se împleteşte cu speranţa, cu observaţia lucidă, cu lirismul şi, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridică peste toate grozăviile unei tragedii istorice care nu a cruţat nimic.

Cumpără de pe Cartepedia.ro

Cumpără de pe Elefant.ro

Submit your review
1
2
3
4
5
Submit
     
Cancel

Create your own review

Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina
Average rating:  
 0 reviews
Vă recomandăm să urmăriți materialele video pe canalele youtube aferente pentru a vizualiza sursa, informatii suplimentare și alte materialele video relationate.
Textele folosite pentru prezentarea cărtilor aparțin editurilor.
Pentru a veni în ajutorul cititorilor noștri informațiile prezentate în site au incluse trimiteri către magazine online de încredere din România sau străinătate. Aceste trimiteri au la bază linkuri de marketing afiliat, programele de afiliere selectate caștigându-ne încrederea prin produsele și serviciile oferite. Opțiunea de achizitie a unui produs este însa strict decizia dumneavoastră și vă sfătuim să citiți cu atenție termenii și condițiile magazinelor respective înaintea oricărei achizitii.
Atenție la formatul cărții - tipărit sau electronic! Dacă produsul pe care îl doriți nu se mai află pe stoc vă sfătuim sa încercați la librării și anticariate.
Conversiile generate de dumneavoastră prin achizitionarea unui produs din aceste magazine vor fi folosite pentru dezvoltarea proiectului în viitor. Vă mulțumim.
Shares