Cărți călătoare

Bine ai venit în biblioteca de cărți… călătoare! Cărți noi și vechi, traduse în română și grupate pe continente și țări te așteaptă să le descoperi. Începe o călătorie literară!

Copacul ienicerilor

Copacul ienicerilor

Suntem in Istanbulul secolului al XIX-lea. Yashim este ales sa cerceteze moartea suspecta a catorva soldati, ucisi in mod abominabil. Alaturi de el ajungem sa cunoastem si intrigile ascunse de la palatul sultanului, unde o tanara din harem este si ea ucisa. Copacul Ienicerilor, simbol al garzilor de elita ale sultanului, acum cazute in dizgratie, dar inca la panda, ii poarta pasii lui Yashim prin pietele pline de mirodenii ale Istanbulului, in atmosfera exotica si languroasa a Curtii Otomane. Yashim, un personaj fermecator, pasionat de literatura franceza si de gastronomie, pare o figura marqueziana cu parfum oriental, care ne conduce prin cotloanele orasului, in vreme ce in fundal se aude fara incetare bubuitul cazanelor lovite, semn ca ienicerii isi cer tributul... More info →
Povestiri din Malá Strana

Povestiri din Malá Strana

Volumul Povestiri din Malá Strana, apărut în 1878, este o construcţie caleidoscopică, alcătuită din treisprezece povestiri la prima vedere fără legătură, cu personaje care migrează dintr-o povestire într-alta, iar acţiunile unora dintre ele, aparent benigne, au consecinţe nebănuite. Personajul central este, de fapt, cartierul Malá Strana din Praga, un microcosmos cu figuri pitoreşti (cerşetorul, domnişoara bătrână, precupeţii, funcţionarii mărunţi, visătorii de meserie), cu cârciumile, bisericile şi pieţele lui, cu bogăţiile şi mizeriile lui – morale şi materiale. În ciclul O săptămână într-o casă liniștită, printr-o tehnică aproape cinematografică, sunt radiografiate toate familiile care locuiesc într-o casă, cu rivalitaţi şi poveşti de dragoste reuşite sau ratate, cu maria­je mai mult sau mai puţin fericite şi planuri mărețe, cu pasiuni pentru loterie şi invidii mai mult sau mai puţin mărturisite, cu aspiraţii înalte şi dezamăgiri teribile. Cu un umor amar şi un spirit de observaţie acut, Neruda foloseşte aceste povestiri pentru a exploata teme de mare actualitate în epocă şi, pentru el, subiecte de activism politic şi cultural. More info →
Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă

Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă

Tomáš Zmeškal este unul dintre cei mai în vogă autori cehi contemporani. S-a născut în 1966 la Praga, mama sa fiind de naţionalitate cehă, iar tatăl, originar din Congo. În anii ’80 a făcut parte pentru o vreme din formația underground de rock alternativ Psí vojáci, condusă de scriitorul și muzicianul Filip Topol. În 1987 a părăsit Cehoslovacia, îndreptându-se către Londra, unde a studiat limba şi literatura engleză la prestigioasa universitate King’s College. A revenit la Praga aproape un deceniu mai târziu, unde a predat literatură engleză la Universitatea Carolină, iar apoi în învățământul preuniversitar. Este membru al PEN Clubului Ceh. Romanul său de debut, Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă [Milostný dopis klínovým písmem], deși refuzat inițial de câteva edituri, a apărut în anul 2008 și a devenit în scurt timp un fenomen literar, cucerind publicul larg și criticii deopotrivă; a fost nominalizat la Premiul Magnesia Litera în 2009, a câștigat Premiul Josef Škvorecký în același an, iar în 2011 a fost încununat cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene. Zmeškal a mai publicat de asemenea volumele Životopis černobílého jehněte, 2009, şi Sokrates na rovníku, 2013. Ce-ar putea avea în comun saga unei familii din Cehoslovacia comunistă, clonarea lui Hitler, muzica lui Haydn, organizarea expoziţiilor universale la Praga, un jefuit ce coalizează cu jefuitorul în noaptea invaziei din 1968, crapul de Crăciun şi străvechea civilizaţie a hitiţilor? În mod obişnuit, mai nimic, dar când toate aceste teme încap pe mâna unui prozator de mare talent, care le îmbină cu migală de miniaturist şi pasiunea unui amator de puzzle-uri complexe, rezultatul e un roman fascinant. Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă este în același timp o înduioşătoare cronică a unei complicate poveşti de dragoste și o meditaţie asupra ororior războiului şi a mutaţiilor profunde pe care un regim opresiv şi totalitar le poate produce în mentalul unui popor. Fiecare personaj este deopotrivă învins şi învingător, adună răni adânci pe care le ascunde cu grijă, dar refuză să capituleze în fața istoriei. Deosebit de emoţionantă este umanitatea care transpare la tot pasul, nevoia de dragoste, înţelegere şi acceptare a omului şi lupta pentru supravieţuire în cadrul unui sistem care sileşte la compromisuri dureroase, de la adulter și trădare la simularea nebuniei și recluziune socială. „[...] Precum un ogar de curse flămând și dezlănțuit, rămas singur pe pista de concurs, autorul se aruncă asupra unor motive narative care ar rezista și ar convinge și ca povești de sine stătătoare, le combină, inserează pe parcursul acțiunii elemente de mit, de science-fiction, de grotesc, digresiuni în aparență nelalocul lor. El simulează că nu i-ar fi suficientă tema de mare forță a deținutului politic din anii ’50, reprezentată prin povestea lui Josef, a cărui soție cedează, până la urmă, insistențelor unui torționar, fost prieten comun și coleg de liceu al amândurora, ceea ce îi va traumatiza și va schimba relațiile dintre ei pentru tot restul vieții. [...] Tocmai aceste „viraje“, elemente de montaj, salturi, acest arbitrar narativ pe alocuri bolovănos, tocmai aceste elemente fermecătoare de stil ale lui Zmeškal m-au fascinat cel mai mult. Pe de altă parte, scena întâlnirii lui Josef cu fiica sa după întoarcerea din lagăr mi se pare una dintre cele mai puternice și mai intense pe care mi le-a oferit literatura cehă a ultimilor ani. Prin schimbarea discretă a tonurilor majore și minore, autorul a reușit să descrie într-un mod extrem de pătrunzător atmosfera ultimilor șaptezeci de ani din existența acestei țări.“ Jan Rejžek, LIDOVÉ NOVINY, 2008 More info →
În pragul Orientului. Călători cehi despre țările române

În pragul Orientului. Călători cehi despre țările române

Prezenta antologie grupează o serie de texte ale unor intelectuali cehi care au vizitat ţările române în secolul al XIX-lea şi care au inclus în însemnările lor – scrisori, jurnale, lucrări ştiinţifice, relatări de călătorie – bogate informaţii despre viaţa, obiceiurile, diversitatea etnică, modul de locuire şi de organizare din zonele străbătute. Aceste însemnări, din care în antologia de faţă au fost selectate fragmentele reprezentative, oferă o imagine concludentă a vieţii sociale din ţările române la mijlocul şi în a doua jumătate secolului al XIX-lea, în plină tranziţie spre modernitate. Fragmentele selectate în prezenta antologie aparţin următorilor autori: Josef Václav Frič (1829–1890) – poet, prozator şi publicist ceh, reprezentant de seamă al romantismului ceh; Emanuel Salomon Mírohorský (1829–1908) – baron, ofiţer cartograf în armata austriacă, intelectual cu multiple preocupări, lingvist, pictor, ilustrator, scriitor; Vítězslav Hálek (1835−1874) – poet, prozator, dramaturg, critic literar şi publicist; Jan Neruda (1834−1891) – poet şi prozator ceh, întemeietorul ziaristicii moderne şi creatorul foiletonului ca gen literar; Josef Štolba (1866−1930) – scriitor, publicist şi jurist; Jan Urban Jarník (1848−1923) – filolog romanist, traducător şi un entuziast filoromân. Vorbind despre importanţa relatărilor de călătorie ale intelectualilor cehi, profesorul de istorie Virgiliu P. Arbore (1900–1986), directorul Liceului „Gheorghe Şincai” din Bucureşti în perioada 1939–1948, care a repovestit în limba română lucrarea lui Mírohorský Milcovia văzută de un călător străin în anul 1856, spunea: „Dintre documentele cele mai bogat informate şi, din această cauză, mult preţuite, desigur că în rândul întâi trebuie să cităm însemnările de călătorii şi memoriile. Acestea sunt cu atât mai importante, cu cât observaţiile şi însemnările sunt lipsite de pecetea oficialităţii, care de cele mai multe ori este prea convenţională şi rigidă. Toate notele de călătorie sunt culese în urma cunoaşterii perfecte a realităţilor văzute şi adeseori trăite. Însemnările de călătorie cuprind toată mentalitatea epocii, toată structura societăţii contimporane în cadrul căreia i-a fost dat să trăiască călătorului şi sunt prezentate în general într-o formă simplă şi într-un stil atrăgător şi concis.“ More info →
Dumnezeițele din Moravia

Dumnezeițele din Moravia

În Carpații Albi, distanțele mari și izolarea au făcut posibilă păstrarea vreme de secole a unei vechi tradiții magice, aceea a dumnezeițelor: ele erau vindecătoare, cunoscătoare ale ierburilor medicinale, puteau citi viitorul și refuzau să acționeze altfel decât în numele binelui. Dora Idesová este ultima descendentă a unei familii de dumnezeițe, dar nu este continuatoarea lor; în urma unor întâmplări dramatice, ea a crescut într-un orfelinat. Dora este etnograf, tradiția dumne­zei­țelor i se pare demnă de a fi studiată fără granițe ideologice, dar pentru ea nu poate fi un mod de viață. Pe măsură ce studiile ei avansează, Dora descoperă că evenimentele care i-au influențat viața nu au stat sub semnul hazardului, ci al înfruntării dintre bine și rău. Romanul pseudo-documentar Dumnezeițele din Moravia a fost evenimentul literar al anului 2012 în Republica Cehă. Atingând teme de istorie recentă comune țărilor din fostul bloc comunist (politi­zarea și folosirea ­psihiatriei ca instrument de represiune, abuzurile și abrutizarea din orfelinate), cartea poate fi citită ca o pledoarie pentru păstrarea tradiției ­magico-religioase în afara imixtiunilor ideologice, pe de-o parte, și ca un manifest pentru asumarea trecutului, oricât de traumatic ar fi el, pe de altă parte. Simt nevoia să înţeleg trecutul şi să mă împac cu el. În timp ce îmi caut subiectul, îmi adun materialul şi scriu, nu încetez nicio clipă să mă întreb cum m-aş comporta eu în situaţii istorice critice. De ce parte aş fi? Aş cădea pradă nebuniei mulţimii sau aș face parte din minoritatea de opoziţie? Cât de mult aş fi apoi dispusă să plătesc pentru aceasta? Nutresc un mare respect pentru trecut, ale cărui evenimente nu pot fi în niciun caz clasificate în alb şi negru. Aceasta este opinia pe care încerc s-o exprim în cărţile mele. Şi sper că acest lucru interesează şi pe alţii. - Kateřina Tučková More info →
Shares