Tag: Europa de Est

Carol al II-lea al României. Regele trădat

Carol al II-lea al României. Regele trădat

„Carol al II-lea aparţine istoriei României, asupra căreia a domnit zece ani şi încă într-o perioadă fastă, într-un moment de culme al destinului naţional. În perspectiva a peste şaizeci de ani de la dispariţia sa, el rămâne o personalitate fascinantă, cu merite şi cu defecte. I se pot reproşa şi crime, dar trebuie recunoscută şi opera sa de construcţie. Nu i se poate imputa că n-a fost român, căci şi-a iubit ţara, neîndoielnic, în felul său, ca fiind a lui. Oricum, locul său, ca al oricărui conducător al acestei ţări, se cuvine a fi în cartea de istorie a românilor, şi doamna Marcou îşi aduce contribuţia în largă măsură prin lucrarea domniei sale la această firească reaşezare.” Acad. Dan Berindei More info →
Iaşii de odinioară

Iaşii de odinioară

„O carte de suflet care oferă cititorului o invitaţie la o călătorie tihnită şi plină de farmec prin Iaşii de odinioară. Călăuza este prinţul român Rudolf Suţu (1880—1949). Prinţul îşi iubeşte oraşul, care nu înseamnă pentru el doar o colecţie de case frumoase, de străzi, de grădini, ci şi un mănunchi de amintiri personale şi de istorii preluate de la bunici, de la părinţi, de la rude. Cronicar îndrăgostit de oraşul lui, Rudolf Suţu îi cunoaşte trecutul şi îi înţelege până în cele mai rafinate detalii mecanica socială. Datorită lui, ne putem şi noi astăzi întâlni cu notabilii Iaşiului de altădată, cu boieri de viţă veche şi cu oameni de litere, cu acele elite reale, care au construit civilizaţie. De la Familia Regală la Badea Cârţan sau Barbu Lăutarul, de la moşieri la francmasoni şi la artişti, de la frumuseţile epocii, reginele seratelor strălucitoare, la profesorii sobri de altădată, de la beizadele la membri ai Jockey Clubului, Iaşiul trecutului ne devine nouă, celor de azi, familiar prin oamenii vii şi interesanţi care l-au locuit sau l-au vizitat. Vom găsi la Rudolf Suţu evocări ale unor personalităţi precum Mihai Eminescu, George Enescu, Spiru Haret, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Matei Millo şi, fireşte, multe nume mari ale boierimii moldovene. Să ne lăsăm, aşadar, fermecaţi de Iaşii de odinioară...” Filip-Lucian Iorga More info →
De pe Valea Motrului. Poveşti cu boieri, panduri şi mirese codane

De pe Valea Motrului. Poveşti cu boieri, panduri şi mirese codane

„Încă mai există urmaşi ai familiilor descrise de Sarmiza Cretzianu. Ea a fost prima care a înţeles pericolul dispariţiei acestei mici «elite nobiliare» locale şi a căutat să salveze, în această carte-document, o parte din vechiul suflet oltenesc — mărturii ale unor vremuri tulburi, de zaveră, când turcii făceau legea, profitând de slăbiciunile ultimilor domni fanarioţi. Sunt anii de glorie ai lui Tudor Vladimirescu, apoi de treptată modernizare a societăţii, la care nici boierimea de pe Valea Motrului nu putea să rămână nepăsătoare. Să nu uităm că aceşti boiernaşi, cu tot «exotismul» lor, au fost cei care, prin acţiunile lor şi ale urmaşilor, au contribuit la modernizarea statului român.” Alin Saidac „Puţini oameni din zilele noastre cunosc Valea Motrului şi mai puţini sunt cei care au auzit de boierii de la Motru şi de întâmplările petrecute pe timpul când mănunchiul de evghenişti de pe malurile Motrului era în floare. Rari sunt acei ce-şi mai amintesc ale cui erau conacele astăzi părăsite şi mai cunosc fapte şi poveşti de pe vremuri. Chiar urmaşii boierilor de Motru, goniţi de lipsa de pământ, surghiuniţi la oraşe, slujbaşi necunoscuţi sau pierde-vară, nu mai ştiu nimic despre strămoşii lor şi despre locurile pe care le-au părăsit. Ici-colo câte o cucoană bătrână sau o fostă slugă la vreo curte îşi mai aduce aminte de vremurile de strălucire ale boierilor de Motru.” Sarmiza Cretzianu More info →
Lumea era toată a mea. Amintirile unei prinţese

Lumea era toată a mea. Amintirile unei prinţese

„Mama mea, Roxane (Pussy) Callimachi, născută în 1918, era fiica Anei-Maria Callimachi. Mama a fost infirmieră la Crucea Roşie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe frontul din Rusia, şi cineva mi-a spus că unde cădeau cele mai multe bombe, acolo era şi mama. A avut multe de îndurat şi s-a prăpădit la 60 de ani. Pe bunica am cunoscut-o destul de puţin. Ea a plecat din România în 1940. Noi am plecat două decenii mai târziu. Locuiam în ţări diferite, bunica în Anglia şi eu în Franţa, ceea ce nu a facilitat contactul. Ne-am întâlnit de două ori. Prima dată, în mai 1960, când am sosit la Paris, iar a doua oară la Londra, unde am locuit şi eu pentru o vreme, în 1964. Întâlnirea de la Londra a fost foarte agreabilă, iar bunica m-a invitat la premiera filmului My Fair Lady cu Audrey Hepburn şi Rex Harrison. Nu ne-am mai văzut niciodată de atunci. Între timp, m-am măritat şi am devenit mamă, iar la moartea bunicii, în 1970, mama a fost singură la Londra, la înmormântare. Bunica mea, coborâtoarea boierilor Văcăreşti şi Măneşti, nu era cea mai blajină persoană şi nici o mamă sau o bunică afectuoasă. Era mândră, autoritară, avea misterele şi excentricităţile ei. Îmi amintesc cum oprea taxiurile, făcându-le un semn ferm cu bastonul. Dar era o femeie foarte inteligentă şi foarte cultivată. O adevărată Lady.” Alexandra Reininger-Callimaki, nepoata autoarei More info →
Amintiri şi icoane din trecut

Amintiri şi icoane din trecut

„Străbunica mea, Olga Gigurtu, Amama, cum îi spuneam eu, locuia la fiica ei, Valérie Chiru, bunica mea, în casa din Calea Dorobanţilor 21 (dărâmată în 1968, pentru a lăsa loc noii aripi a A.S.E.-ului). Am cunoscut-o puţin, aveam 4 ani când a plecat în lumea celor drepţi. Dar ştiu că era mândră de mica strănepoată şi mă punea să dansez în faţa invitaţilor ei. Avea jour fixe de două ori pe săptămână. De la bunica mea ştiu că Olga Gigurtu era amorezată jusqu’au bout des ongles de soţul ei, Generalul Petre Gigurtu, pe care îl însoţea în deplasările militare, fără să se teamă de lipsa confortului şi de oboseală. Era, se pare, extrem de sociabilă, generoasă, înţeleaptă şi îngăduitoare cu oamenii, calităţi preluate de fiica ei, Valérie. Olga a fost o femeie frumoasă, elegantă, foarte cultivată, romantică, picta, cânta la pian, era prietenă cu Emil Gârleanu. Era extrem de cochetă şi se pare că, deşi împlinise 75 de ani, un domn ar fi glumit: «dacă Doamna General o cere, merg cu ea până la capătul lumii!». Am citit amintirile străbunicii încă din copilărie, eram fascinată de ele şi îmi doream nespus să-i semăn. Mă bucur astăzi că această carte atât de dragă mie prinde din nou viaţă.” ALEXANDRA VĂLLIMĂRESCU, strănepoata autoarei More info →
Shares