Tag: Europa

77 de legende pragheze

77 de legende pragheze

Praga. Un oraş cu o tradiţie milenară. Un oraş unde istoria pândeşte la fiecare colţ de stradă. Caldarâmul de sub tălpile tale, zidurile locuinţelor, bisericile şi palatele pe lângă care treci, pieţele şi ungherele cele mai ascunse sunt toate îmbibate de un trecut fascinant, pe care poate că nici nu l-ai bănui. Praga abundă de poveşti, legende istorice şi mituri, ­unele consemnate de cronicari străvechi, altele strânse recent laolaltă de filologi entuziaşti. 77 de legende pragheze este o carte adresată tuturor celor care vizitează Praga şi cărora le face plăcere să asculte povestiri încărcate de mister. Majoritatea legendelor fac referire la clădiri şi locuri care încă există şi care pot fi găsite cu uşurinţă pe hărţile detaliate şi clare incluse în paginile acestui volum. 77 de legende pragheze este mult mai mult decât o lectură interesantă şi captivantă, fiind genul de carte care îţi poate da ghes să descoperi tu însuţi monumentele şi obiectivele turistice romantice şi uimitoare din Praga. Într-o după-amiază de vară, Libuše şi Přemysl împreună cu suita lor priveau de pe zidurile Vyšehradului. Soarele era la asfinţit şi razele lui piezişe poleiau cu aur ţinuturile din jur. Deodată, Libuše înaintă până la marginea zidului, întinse mâna spre vârfurile împădurite de pe malul celălalt al Vltavei şi începu să vorbească astfel, ca o prorocire: — Văd un oraş mare şi frumos, a cărui fală va ajunge odată până la stele. Acolo, în pădure, se află un loc unde veţi găsi un bărbat care ciopleşte pragul de la uşa casei sale. În acel loc să puneţi să fie ridicat un castel şi să-l numiţi Praga. Şi aşa cum prinţii şi regii se apleacă în faţa unui prag, tot aşa va veni o zi în care cei mai puternici se vor pleca în faţa castelului şi oraşului care va creşte sub el. A doua zi, Přemysl trimise soli în locul unde spusese Libuše. Şi într-adevăr găsiră acolo un om care cioplea pragul uşii de la casa sa şi în acel loc ridicară un castel. Aşa cum anii au zburat şi secolele s-au scurs ca apele Vltavei în marea timpului, tot aşa castelul din Praga deveni reşedinţa prinţilor cehi şi mai târziu a regilor cehi. Şi în faţa frumuseţii oraşului care îi poartă numele, se înclină până astăzi oamenii din întreaga lume. More info →
Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar

Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar

Volumul Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar (1929) cuprinde scurte naraţiuni umoristice cu iz detectivistic. Autorul glisează întotdeauna subtil către situaţii absurde, întâmplări banale ajungând să ia proporţii în mod artificial, pentru ca întotdeauna finalul să dezamorseze în cheie ironică întreaga construcţie narativă. Personaje caricaturale populează o lume mică, plină de iluzii, în care autismul social pare generalizat, iar cele mai luminate minţi sunt detectivi, profesori sau funcţionari mărunţi care izbutesc să vadă imaginea de ansamblu. Un hoț care dă spargeri numai pentru a lăsa câte o poezie la locul faptei, în speranţa că va fi publicat, un tânăr care se autodenunţă, fără să dea detalii despre crima comisă, și care nu poate fi judecat în lipsa probelor, un ajutor de brutar care strecoară ace în pâinile pe care le coace pentru a se răzbuna pe patron sunt tot atâtea exemple de protagonişti ai unor întâmplări aparent lipsite de motivaţii reale. Numai că în proza lui Čapek, ce emană prin toţi porii umor negru şi caustic, actul gratuit nu există, iar personajele, oricât de bizar ar părea, au motive şi alibiuri pe cât de mărunte, pe atât de veridice. Să vă spun un lucru: acel ceva pe care-l numim „viața noastră“ nu-i tot ce am trăit în realitate; e doar o selecție. Ceea ce trăim noi reprezintă mai mult decât e în stare mintea noastră să cuprindă. De aceea selectăm doar ceea ce ne convine și alcătuim din asta un fel de narațiune simplificată. Iar acestui produs îi zicem „viața noastră“. Dacă ne-am putea da seama câte resturi dăm deoparte, peste câte lucruri bizare și groaznice sărim! Noi însă nu putem trăi cu adevărat decât o singură viață. Ar fi peste puterile noastre să trăim mai multe. N-am avea suficiente forțe să ducem pe umerii noștri această viață, dacă n-am pierde pe drum cea mai mare parte din ea. More info →
Nu vreau să mă întorc printre morţi şi alte povestiri

Nu vreau să mă întorc printre morţi şi alte povestiri

Erika Olahová, născută în anul 1957, este o scriitoare cehă de etnie romă. A început să scrie în anii ’90 şi a debutat în 2001 cu povestirea Copilul, publicată în Romano Džaniben, o publicaţie periodică de limbă, istorie şi cultură a romilor. Prozele sale scurte au apărut mai apoi în diferite reviste, cum ar fi Revolver Revue sau Host, unele fiind incluse şi de Nancy Hawker în antologia Providky. Short Stories by Czech Women (Londra, 2006). Povestirile sale nu sunt preluări din folclorul rom, dar, în cele mai multe dintre cazuri, temele tradiţionale au fost folosite ca sursă de inspirație. Erika Olahová se numără printre primii autori de etnie romă din Republica Cehă şi face dovada unei creaţii originale, cu o voce bine conturată, independentă. „[…] nu putem decât să ne identificăm cu afirmaţia Erikăi Olahová: «Mi-aş dori ca, atunci când citesc, oamenii să se cufunde în gânduri, să nu rămână doar la suprafaţă.» Vorbele şi creaţia ei vor putea să inspire şi alţi autori romi, nu doar din Republica Cehă, ci, cu ajutorul traducerilor, şi din străinătate. Literatura romă are deja un fundament, dar evoluţia sa viitoare depinde atât de disponibilitatea autorilor de a scrie, cât şi de sprijinul şi de dorinţa editurilor prestigioase de a publica această literatură.“ - Petra Dobruská „Oroare, magie, suflet omenesc pus pe tavă. Scriitura este abruptă, respiră spiritul rom prin toţi porii, fără dulcegării inutile.” - Tomáš Weiss More info →
Rugă pentru Katerina Horovitzova

Rugă pentru Katerina Horovitzova

Probabil cel mai cunoscut roman al lui Arnošt Lustig, unul dintre marii scriitori ai Holocaustului, Rugă pentru Kateřina Horovitzová (1964) are ca sursă de inspiraţie un fapt real şi a fost scris într-o singură noapte. Kateřina Horovitzová este o tânără cu visuri mari: să fie o dansatoare faimoasă. Nu şi-a contrazis niciodată tatăl, dar odată ajunsă pe rampa de triere a lagărului, viaţa vrea cu orice preţ să învingă: „Nu vreau să mor“, spune ea şi îşi părăseşte familia în voia unei sorţi atât de clare pentru a se alătura unui grup de industriaşi ce fac parte dintr-un transport special, parte a unui schimb de prizonieri. Cât costă o viaţă? Destul, dar suportabil, din punctul de vedere al conducătorului informal al grupului de privilegiaţi, domnul Herman Cohen. Sub protecţia lui se va afla Kateřina Horovitzová şi domnul Cohen, om de cuvânt şi de afaceri, este mulţumit de rigoarea nemţească ce presupune chitanţe, înscrisuri şi documente de tot felul; acestea sunt dovezi ale înţelegerii la care s-a ajuns, dovezi irefutabile ale soluţiei finale în urma căreia un tren trebuie să îi ducă spre libertate. La foarte scurt timp după apariţie, în 1965, romanul a fost ecranizat în regia lui Antonín Moskalyk, iar în 2012 o dramatizare a fost jucată în câteva ţări ­central-europene într-un tren alcătuit din două vagoane pentru animale. Rugă pentru Kateřina Horovitzová este prima carte a lui Arnošt Lustig tradusă în limba română. „Un roman maiestuos. O poveste de neuitat.“ - The Washington Post „Ca mărturie asupra brutalităţii răului, această carte este comparabilă cu Jurnalul Annei Frank.“ - Minneapolis Tribune More info →
Scrisori către Dubenka

Scrisori către Dubenka

La începutul anului 1989, cu intuiţia că sfârşitul regimului comunist în Cehoslovacia nu poate fi departe, Bohumil Hrabal, în vârstă de 75 de ani, reîncepe să scrie, după o lungă perioadă de tăcere literară. Volumul de faţă reuneşte eseurile epistolare scrise de autor în perioada 1989–1991 şi adresate Dubenkăi — numele de alint pentru boemista americană April Gifford, care se hotărâse să înveţe limba cehă pentru a putea citi operele lui Hrabal în original. Scrisorile acestea nu-i vor fi niciodată trimise, dar Dubenka devine o muză, destinatara ideală şi idealizată a acestor texte pe care scriitorul însuşi le numea „reportaje lirice“; ele reunesc, într-o tehnică asemănătoare colajului, cronici ale evenimentelor importante care au dus la Revoluţia de catifea şi care au urmat acesteia, amintiri legate de pierderea soţiei sale, portrete ale diferitelor personalităţi literare şi politice importante în epocă, impresii din călătoriile făcute în Statele Unite şi în Marea Britanie. Urmând volutele imprevizibile ale memoriei, Bohumil Hrabal îmbină istoria personală cu proza poetică, punând într-o legătură rafinată girafa în flăcări a lui Salvador Dalí, imaginile din Praga aflată sub ocupaţie nazistă, cutiile de supă ale lui Andy Warhol, tancul roz, căsuţa sa din Kersko, satul înconjurat de păduri unde îl aşteaptă întotdeauna pisicile-copii, restaurantul-berărie „Tigrul de Aur“. „Un scriitor superb.“ - Julian Barnes „Hrabal este […] o uriaşă descoperire a mea din ultimii ani, unul dintre acei autori pe care-aş vrea să-i citesc integral, fără să sar nicio carte, niciun rând.“ - Mircea Cărtărescu More info →
Shares