Cărți cenzurate în istoria literaturii

În ultimul an ne-am lovit tot mai mult de cenzură. Pe rețele de socializare și nu numai. De la idei, opinii, la capodopere clasice ale cinematografiei, nimic nu a scăpat ochiului vigilenților. Iar dacă acest val de cenzură, tot mai puternic în țări cu o lungă tradiție democratică ne-a surprins, cenzurarea cărților are o istorie veche de secole. Cărțile au fost interzise sau contestate din motive morale, politice, religioase sau comerciale. Cu mult înainte ca inovația lui Gutenburg să ne schimbe viața, multe cărți erau deja interzise în diferite țări și din diferite motive.

În 213 î.Hr., marele împărat chinez Qin Shi Huang a îngropat de vii 460 de cărturari înainte de a arde toate cărțile din regatul său, astfel încât să poată controla modul în care istoria își va aminti de domnia sa. Desigur, din moment ce nu au rămas cărți sau cărturari pentru a înregistra evenimentul, detaliile exacte ale acestui episod rămân contestate.

“Acolo unde ard cărți, la fel vor arde, în scurt timp, și ființe umane”, spune scriitorul german Heinrich Heine, în piesa sa din 1821, Almansor, referindu-se la arderea Coranului în timpul Inchiziției spaniole. („Dort, wo man Bücher verbrennt, verbrennt man auch am Ende Menschen.”).

Un secol mai târziu, printre miile de cărți incendiate de naziști, se numărau și volumele lui Heine.

În iulie 2017, o uriașă instalație numită „Partenonul Cărților” a apărut în Friedrichsplatz din Kassel, unul dintre locurile unde naziștii au ars mii de cărți interzise. Alcătuit din 100.000 de cărți interzise, instalația artistei argentiniene Marta Minujin avertizează în legătură cu pericolul cenzurii și persecuției scriitorilor.

“Democrația fără cărți nu este democrație! Așa că nimeni nu are dreptul să interzică cărți, fiindcă așa ceva înseamnă să interzici idei…” – Marta Minujin

În Dicționarul limbii române literare contemporane din 1955-1957, cenzura este definită astfel:

CENZÚRĂ, cenzuri, Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și răspîndirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale; organul de stat care exercită acest control.

În Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) din 2009, definiția suferă modificări astfel:

CENZÚRĂ, cenzuri, 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din censura, censure.

Pe wikipedia, coroborând definițiile din mai multe dicționare de limbă engleză, “Cenzura este suprimarea vorbirii, a comunicării publice sau a altor informații, pe baza faptului că un astfel de material este considerat inacceptabil, dăunător, sensibil sau „incomod.” Cenzura poate fi condusă de guverne, instituții private, biserici ( vezi Index Librorum Prohibitorum al Bisericii Romano-Catolice), și alte organisme de control, printre motivele invocate fiind securitatea națională, controlul obscenității, combaterea pornografiei infantile, instigarea la ură, protejarea copiilor și a altor categorii vulnerabile, prevenirea calomniei și a defăimării, promovarea sau resticționarea punctelor de vedere politice sau religioase. De-a lungul istoriei, cărțile au fost cenzurate prin ardere, interzicerea de a fi tipărite, îndepărtarea de la raft în librării și/sau biblioteci, interzicerea în școli. Conform Bibliotecii Universității Marshall, o carte interzisă este o carte care a fost scoasă din biblioteci, școli, librării, în timp ce cărțile contestate sunt cele pentru care există cereri de scoatere din bilioteci, școli, librării. Cenzorii/contestatarii sunt cel mai adesea părinții, membrii unei comunității, diverse organizații locale sau naționale.

De la stat la stat, în funcție de tip, locație și conținut, cenzura directă poate fi legală sau ilegală. Însă deși există multe țări care oferă protecție împotriva cenzurii prin lege, Primul Amendament din Constituția SUA fiind, probabil, cea mai faimoasă armă împotriva cenzurii, protecția și garantarea libertății de expresie nu este niciunde absolută.

În fiecare an, în ultima săptămână a lunii septembrie, în SUA, are loc un eveniment major care promovează libertatea de a citi. Săptămâna Cărților Interzise, organizată pentru prima dată în 1982 de către American Library Association și Amnesty International, reunește bibliotecari, educatori, editori și cititori care se unesc pentru a atrage atenția asupra daunelor cenzurii și interzicerii cărților în întreaga lume. Lista cărților care au fost interzise la un moment dat sau altul în lume oferă suficient material de lectură pentru mai multe vieți. Lumea are dreptul să citească – aceasta este ideea din spatele Săptămânii Cărților Interzise.

Biblia, prin diferitele ediții și traduceri, conduce în topul celor mai temute și interzise cărți din lume din toate timpurile. Este urmată de Manifestul Partidului Comunist al lui Engles și Marx, interzis de peste 165 de ani în Turcia pentru promovarea ideologiei comuniste. Pentru studiu, ediția din 2014 în limba română de la Editura Vicovia conține și cele mai bune prefețe care s-au scris în limbile germană, rusă, engleză, italiană și poloneză. În ceea ce privește Lupta mea de Adolf Hitler, timp de 70 de ani, până la 1 ianuarie 2016, drepturile de autor asupra cărții au aparținut landului german Bavaria, care însă nu a republicat-o niciodată. În plus, a interzis și republicarea ei, atât în Germania cât și în străinătate. O excepție a fost copyrightul în Marea Britanie și în SUA. Imediat după expirarea drepturilor de autor cartea a fost republicată în Germania de către institutul Institut für Zeitgeschichte, dar însoțită de comentarii științifice și istorice, inclusiv de dezvăluirea minciunilor din ea. Această acțiune este totuși foarte controversată. În România, o traducere după o ediție franceză a apărut în două ediții, ultima în 1999, la Editura Beladi, Craiova.

Pe locul trei se află Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain, volum contestat frecvent pentru rasism și folosirea cuvântului “negrotei”. Chemarea străbunilor de Jack London a fost interzisă în Italia și Iugoslavia în 1929 și arsă de naziști din cauză că ar fi mult prea radicală. Cărțile pentru copii și literatura pentru tineret reprezintă o mare parte din cărțile interzise în multe locuri ale lumii și există multe cărți care nu ați crede că ar fi putut fi interzise vreodată. Alice în Țara Minunilor a fost intrezisă în ’30 în China din cauză că atribuirea inteligenței umane animalelor era „o insultă pentru umanitate”, copiii trebuind astfel să fie protejați de influența negativă a cărții. Nici basmele celebre ale fraților Grimm nu au fost scutite de cenzură. În 1989, de exemplu, o școală din California a interzis din lista sa de lectură o versiune a Scufiței Roșii, din cauza vinului pe care aceasta i l-a adus bunicii sale pentru a o face să se simtă mai bine. Publicată pentru prima dată în 1900, seria de romane fantastice pentru copii a lui L. Frank Baum s-a confruntat cu probleme de mai multe ori în SUA. Vrăjitorul din Oz a fost interzis în 1928 în bibliotecile publice din Chicago pentru „descrierea femeilor în roluri puternice de conducere” și apoi în 1957 din motive similare din Detroit, unde interdicția nu a fost ridicată până în 1972. Chiar și în prezent, unele grupuri susțin că aceste cărți promovează vrăjitoria. Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă de Sherman Alexie a stârnit revolta mai multor părinți datorită conținutului blasfemiator și sexual neadecvat. Războiul ciocolatei de Robert Cormier ocupă locul 3 în topul celor mai contestate și interzise cărți din SUA între 2000 și 2009. Și Regele tuturor sălbăticiunilor de Maurice Sendak, o poveste îndrăgită de generații de copii a fost reclamată de mai mulți părinți și bibliotecari pentru natura mult prea întunecată și tulburătoare a poveștii. Black Beauty, romanul Annei Sewell, considerat de multe voci, „cel mai influent roman anti-cruzime din toate timpurile” și comparat nu de puține ori cu cel mai important roman de protest social din SUA, Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe, datorită gradului ridicat de indignare împotriva cruzimii declanșat în societate, nu a scăpat nici el de cenzură. În timpul regimului Apartheid a fost interzis în Africa de Sud din cauza folosirii cuvântului Black (negru) în titlu. Coliba unchiului Tom e un alt roman frecvent reclamat în SUA pentru descrierea mult prea grafică a tratamentului inuman la care erau supuși sclavii de culoare. Pânza Charlottei de E.B. White deși ocupă o poziție constantă în topurile celor mai vândute cărți pentru copii, a reușit să provoace în 2006 un scandal în statul Kansas, pe motiv că “animalele care vorbesc” reprezintă blasfemie iar soarta păianjenului e un subiect nepotrivit pentru copii. Nici benzile desenate sau romanele grafice nu au fost mai păsuite de ochiul critic. Tintin în Congo a fost interzis în 2007 în Regatul Unit, volumul lui Hergé fiind acuzat de vederi rasiste în care congolezii sunt prezentați ca oameni buni la suflet dar leneși. Iar în 2018, a venit și rândul clasicului american Căsuța din prerie de Laura Ingalls Wilder să fie criticat și interzis din biblioteci și librării din cauza stereotipurilor rasiste în care au fost reprezentați nativii americani. Jocurile foamei de Suzanne Collins a fost interzisă în SUA pentru atingeri aduse familiei și religiei și pentru neconcordanță cu grupa de vârstă recomandată.

Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley este frecvent contestată sau interzisă în diferite colțuri ale lumii, încă de la prima publicare. Tropicul cancerului de Henry Miller a stârnit mai mult de 60 de procese doar în SUA pe motiv de obscenitate. Abia în 1964 Curtea Supremă a SUA a decis că romanul nu este obscen. Șoareci și oameni de John Steinbeck rămâne una dintre cele mai controversate cărți în SUA, doar între anii 2000 și 2009 fiind a cincea cea mai contestată carte. Nici clasicul De veghe în lanul de secară nu e mai ferit de contestații; cele mai frecvent invocate motive pentru cenzură fiind blasfemia și limbajul ofensator. Împăratul muștelor este și el un roman considerat rasist, blasfemiator, ofensator pentru minorități și femei. Un roman controversat în mai multe țări este Lolita de Vladimir Nabokov; acuzat de promovarea pedofiliei și a incestului, dar considerat de critici cel mai bun roman al lui Nabokov, a fost interzis în Franța și Anglia în 1955, Argentina în 1959 și în Noua Zeelandă în 1960. American Psycho de Bret Easton Ellis, roman-cult al anilor ’90, un roman violent despre violență a scandalizat lumea din cauza scenelor de canibalism, viol și crimă prezentate mult prea grafic. Apoi Harry Potter, de exemplu, a fost interzis nu doar în Emiratele Arabe Unite ci și în mai multe state din SUA pe motiv că ar promova vrăjitoria. Clasicul literaturii americane Să ucizi o pasăre cântătoare rămâne una dintre cele mai controversate cărți în SUA din toate timpurile din motive de insultă rasială, blasfemie și dialog contondent. Cartea se află încă pe locul 21 din cele 100 de cărți cele mai frecvent contestate din 2000-2009. Frankenstein de Mary Shelley, un alt clasic al literaturii universale a scandalizat liderii religioși, provocând mari controverse în SUA și fiind interzis în 1955 de Apartheidul din Africa de Sud. Parțial autobiografic și inspirat din viața scriitorului Joseph Conrad, romanul care expune latura întunecată a colonizării, Inima întunericului a fost interzisă în mai multe școli din SUA datorită conținutului său violent și a utilizării cuvântului „negru”. Desigur, nu putea să lipsească dintr-un top al celor mai temute cărți nici celebra satiră politică a lui Orwell. Publicată în 1945, probabil nu surprinzător, Ferma animalelor a fost interzisă de sovietici și puternic promovată de CIA în timpul Războiului Rece, fiind o lectură obligatorie în majoritatea școlilor din SUA. Jurnalul unei tinere fete, una dintre cele mai simbolice cărți publicate vreodată, jurnalul Annei Frank, adolescenta care și-a pierdut viața în lagărul de concentrare nazist Bergen-Belsen, a ridicat îngrijorări cu privire la mai multe pasaje sexuale din ediția necenzurată în câteva state americane în 2010.

Dintre romanele cu un imens succes la public din ultimele două decenii, Versetele satanice ale lui Salman Rushdie a fost atât de aspru contestate încât au dus nu doar la cenzură ci chiar și la arderi de cărți și librării bombardate, volumul fiind interzis chiar în anul apariției în cinci țări și în încă alte cinci țări în anul următor. Codul lui da Vinci de Dan Brown a provocat și el revolta mai multor comunități religioase și a liderilor lumii, romanul fiind interzis de Vatican, India, Liban, Filipine și multe alte țări pentru blasfemie. Romanul-fenomen Alchimistul, a fost popular și în Iran până în 2011 când, împreună cu toate lucrările lui Paulo Coelho, a fost interzis de guvernul iranian. Deși nu s-a dat niciun motiv oficial, unii dau vina pe un videoclip din 2009 care îl arăta pe editorul iranian al lui Coelho, Arash Hejazi, încercând să salveze viața unei tinere care a fost împușcată la Teheran în timpul demonstrațiilor post-electorale. Coelho îl sprijinise. Vânătorii de zmeie, primul roman al lui Khaled Hosseini, cu un imens succes la public, a ocupat locul 9 în topul celor mai reclamate cărți în SUA în 2008 pentru limbaj ofensator, conținut explicit sexual și neadecvat grupului de vârstă recomandat. Cele 50 de umbre ale lui Grey de E.L. James, un alt roman cu un imens succes la public, este însă contestat nu doar pentru caracterul pronografic ci și pentru faptul că este extrem de prost scris, fiind interzis de 17 librării din Florida în 2012.

De cenzură nu au scăpat nici… dicționarele! A zecea ediție a dicționarului Merriam Webster a fost eliminată din multe clase din California în 2010, după ce părinții s-au plâns că ar conține definiții mult prea grafice ale practicilor sexuale.

Printre motivele invocate pentru cenzură în lume, cele mai frecvente sunt conținutul sexual, limbajul ofensator și violența.

Cele 120 de zile ale Sodomei a Marchizului de Sade a fost interzisă pentru conținut pornografic în Malaesia, Singapore, Sri Lanka, Iran, Emiratele Arabe Unite, Vietnam, Australia. Candid sau Optimismul lui Voltaire s-a vândut în peste 30 000 de copii în anul apariției (1759), în ciuda interdicțiilor din Geneva și Paris. În 1930 a fost interzis în SUA din motive de obscenitate. Altă satiră celebră, Catch-22 de Joseph Heller a fost interzis între 1972 și 1976 într-o localitate din statul Ohio, pentru folosirea cuvântului “târfă”. Pentru tonul ireverențios și conținutul obscen, Abatorul cinci de Kurt Vonnegut a fost interzis în 1972 în Michigan și în … 2011, în Missouri. Tot pentru obscenitate, între 1962 și 1966, în Boston, a fost interzis Prânzul dezgolit de William S. Burroughs.

Doamna Bovary de Flaubert a fost interzis în 1857 în Franța iar autorul a fost judecat pentru ofense aduse moravurilor publice. Pentru conținut sexual mult prea explicit, Adio arme de Ernest Heminngway a fost interzis în 1929 atât în SUA cât și în Italia. Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, apărut în timpul regimului McCarthy, a fost interzis în școlile din Florida, în 1987; California, în 1992 și Texas, în 2006 din cauza limbajului obscen. În Regatul Unit, Ulise de James Joyce a fost interzis din 1922 până în 1930 din cauza conținutului sexual. La fel si Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence; volumul fiind interzis din 1928 până în 1960 în UK. Pentru tematică lesbiană, Fântâna singurătății de Radclyffe Hall a fost interzisă în UK între 1928 și 1949. Potrivit criticilor, Nathaniel Hawthorne a fost mult prea prietenos cu personajul său principal, Hester Prynne din Litera stacojie. Cartea a fost cenzurată și interzisă în SUA, în diferite forme din 1852 și până în 1977 și etichetată drept pornografică și obscenă. Preaiubita lui Toni Morrison a fost interzisă în SUA pentru scenele de violență extremă, sexualitate explicită, consum de droguri, suicid, bestialitate și rasism. Și Culoarea purpurie de Alice Walker a fost ținta cenzurii în SUA tot din motive de abuz de droguri și sexualitate explicită, la care se adaugă tortura, incestul, homosexualitatea, limbajul vulgar și prezentarea defavorabilă a persoanelor de culoare. Foarte mulți părinți și-au exprimat nemulțumirea față de predarea la clasă a romanului Povestea slujitoarei de Margaret Atwood. Sexualitatea explicită, viziunea negativă aspura religiei au fost printre principalele motive care au adus acest roman pe poziția 37 în tpul celor mai contestate 100 de cărți din 1990 până în 2000, conform datelor American Library Association (ALA)

Pentru ofense aduse moralei creștine Principele lui Machiavelli a fost interzis de Papă în mai multe țări europene. Pe frontul de vest nimic nou de Erich Maria Remarque fost interzis în Germania, în 1933, de Partidul Nazist care a considerat romanul ca fiind degenerat și o insultă adusă Germaniei.

Metamorfoza lui Kafka a deranjat regimurile totalitare din Germania Nazistă și Rusia Sovietică. Fructele mâniei de John Steinbeck a fost interzisă în 1939 în SUA pentru modul “scandalos” de prezentare a clasei sărace. Între 1936 și 2001, Pe aripile vântului de Margaret Mitchell a fost interzis de regimul comunist în Rusia. 1984 de George Orwell a fost interzis în URSS între 1950 și 1990, Stalin fiind conștient de faptul că romanul e o satiră la adresa regimului său de conducere. Dar romanul aproape că fost cenzurat și în UK în timpul crizei rachetelor din Cuba. Nici Omul invizibil al lui Ralph Ellison nu a reușit să se facă invizibil în fața cenzorilor. Deoarece a tratat cu expertiză problemele marxismului și naționalismului comunității de culoare, cartea a fost scoasă din listele de lectură în liceele și școlile din Pennsylvania, Wisconsin și Washington. O lume se destramă de Chinua Achebe a fost interzisă în 2006 în Malaesia pentru portretizarea negativă a colonialismului.

Și lista ar putea continua căci pentru a citi toate cărțile interzise până acum undeva prin lume, după cum am mai spus, nu ne-ar ajunge o viață generoasă. În ceea ce privește cenzura de carte din România în perioada comunistă, recomandăm spre lectură volumul Lilianei Corobca Controlul cărții.

Controlul cărții a fost o secție a Direcției Literatură în cadrul instituției cenzurii (Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor). Cuvântul „cenzură“ urma să dispară treptat din vocabular (oficial, nu exista cenzură în regimurile comuniste), fiind înlocuit cu un sinonim neutru: „control“.


Surse:

https://www.theguardian.com/books/2010/sep/10/book-burning-quran-history-nazis
https://www.spatiulconstruit.ro/articol/partenonul-cartilor–ridicat-pe-locul-unde-nazistii-au-ars-mii-de-carti-interzise/21474
https://moldova.europalibera.org/a/cultura-si-politica-partenonul-cartilor-victor-eskenasy/28639046.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Censorship
https://en.wikipedia.org/wiki/Book_censorship
https://en.wikipedia.org/wiki/Book_burning
https://en.wikipedia.org/wiki/Index_Librorum_Prohibitorum
https://bannedbooksweek.org/
http://www.ala.org/
http://ebookfriendly.com/banned-books-infographics/

Cartea Mea
Shares