Ce să citești în vacanță în insulele grecești?

Dacă într-un articol anterior am povestit mai multe despre cea mai mare insulă a Greciei, Creta, astăzi te invităm într-o nouă călătorie literară – din Insulele Ciclade pănă în Insulele Ionice – și încercăm să răspundem la întrebarea; ce să citești în vacanță în insulele grecești.

#1 Ne îndreptăm acum spre Lesbos, locul în care se presupune că a trait Longus, scriitor în Grecia Antică, autor al operei „Daphnis și Chloe”, a cărei acțiune se petrece tot pe insula Lesbos. O poveste pastorală despre o iubire ca-n povești, o carte despre primele iubiri și inițiere erotică, totul într-un cadru rural minutios descris, cu peisaje si moravuri.

#2  Pierdut soț în Santorini este romanul de debut al Sorinei Ungureanu, jurnalist și scenarist cu peste 20 de ani experiență în presa scrisa și televiziune. Doar citind titlul și îți dai seama că vei găsi tot ce îți poți dori de la un roman de vacanță! Apoi despre concediul în Santorini al autoarei, îți povestește chiar ea cu mult umor aici.

Pierdut soț în Santorini

Pierdut soț în Santorini

Romanul de debut al Sorinei Ungureanu te face sa colectionezi imagini. Cadrele se agata unele de altele… la inceput incet, ca o tapiserie desprinsa care intinde firele de aracet pana pe lemn, apoi prind consistenta ursuletilor din jeleu prin care abia zaresti. Doar pentru ca, fara sa prinzi de veste, sa se contureze si sa se clarifice la calitate de pelicula. More info →

#3 Maeve Binchy vă dă întâlnire la o tavernă din Naxos în „Nopti cu ploi și stele” unde 4 străini din 4 țări, aduși împreună de o situație nefericită încearcă să se regăsească, să îngroape trecutul și să se vindece. „O poveste frumoasă ca o speranță” spune Herald Tribune.

Nopți cu ploi și stele

Nopți cu ploi și stele

Nopti cu ploi si stele este istoria unei veri, in care patru straini, Fiona, Thomas, Elsa si David, se intalnesc intr-o taverna din Grecia, in apropierea satului Aghia Anna. O socanta tragedie ii aduce cu totul intamplator impreuna. Acestia sunt veniti din Irlanda, America, Germania si Anglia si si-au abandonat casele in incercarea de a ingropa trecutul. Ajutati de o irlandeza stabilita in satul grecesc de multa vreme, ei vor reusi sa-si regaseasca seninatatea. More info →

#4 Nu departe de Atena vei găsi insula Spetses și tot aici îl vei putea întâlni și pe „Magicianul” lui John Fowles. Interesant este că mai toată lumea care citește această carte se îndrăgostește de Grecia și insulele ei.

Magicianul

Magicianul

Plasata intr-o insula greceasca, actiunea romanului Magicianul pivoteaza in jurul tanarului profesor de engleza Nicholas Urfe, supus la un lung sir de incercari - prin spectaculoase jocuri cu masti si psihodrame in care abunda fantasmele erotice si manipularea istoriei - de catre „magicianul“ Conchis. More info →

#5 Ne îndreptăm acum spre Insulele Ionice și vă propunem o primă oprire pe frumoasa insulă Kefalonia. „Mandolina Căpitanului Corelli” de Louis de Bernieres este una dintre acele cărți pe care le găsești în multe topuri și liste cu cărți musai de citit. O poveste de dragoste, o poveste de război, istoria care ia prin surprindere un colț de pamânt, minunatul spirit grecesc totul intr-un roman emoționant și plin de umor.

Mandolina căpitanului Corelli

Mandolina căpitanului Corelli

...si, astfel, istoria descinde brusc peste acest minuscul univers pierdut intr-o azurie Mare Ionica, impletind vieti, starnind pasiuni, aruncand cartile destinului intr-un vartej ametitor, deconcertant. Iar vocile si episoadele se succed intr-un flux alert, ritmat si captivant, in care sunt antrenati un romantic capitan italian, fire de artist, care prefera sa substituie invariabilului Heil Hitler! propriul sau Heil Puccini!, doctorul Iannis, pasionat de scrierea unei istorii a insulei, Pelagia, fiica acestuia, de care capitanul Corelli este iremediabil inamorat, inconfundabilul Il Duce, logoreic si delirant, un sensibil si introvertit soldat italian cunoscut ca L’Omosessuale, Mandras, pescarul devenit din amorez ridicol partizan deziluzionat... Si galeria multicolora a personajelor continua. More info →

#6 „Imagini fugare” ne așteaptă în insula vecină Kefaloniei, Zakynthos. Romanul de debut al poetei Anne Michaels a avut parte de o primire foarte călduroasă din partea cititorilor. Mai mult decat un roman de război, „Imagini fugare” e un Bildungsroman, urmarind relația specială care se leagă între doi bărbați din generații și culturi diferite a căror viață a fost însă pentru totdeauna schimbată de război.

Imagini fugare

Imagini fugare

Scriitoarea si poeta canadiana Anne Michaels (n. 1958, Toronto) este detinatoare a Commonwealth Prize for the Americas, acordat pentru primul sau volum de poezie, The Weight of Oranges (1986). A castigat, de asemenea, The Canadian Authors Association Award, pentru cel de-al doilea volum de poezie, The Miner's Pond (1991). Imagini fugare (1997), romanul sau de debut, a fost unanim apreciat, atat de critici cat si de publicul larg, aducandu-i recunoasterea internationala si mai multe premii insemnate: Orange Prize for Fiction (1997), Trilium Book Award (1997) si Guardian Fiction Award (1997). More info →

#7 În 1939 Henry Miller are parcă o presimțire a ceea ce va să urmeze așa că onorează invitația prietenului său, scriitorul Lawrence Durrell, stabilit pe insula Corfu,de a-l vizita în Grecia. Cu aceasta ocazie scrie „Colosul din Maroussi”, un jurnal de călătorie foarte intens și personal.

Colosul din Maroussi

Colosul din Maroussi

Colosul din Maroussi este un gen aparte de jurnal de calatorie, scris in maniera foarte intensa, subiectiva si candida a lui Henry Miller. In 1939, resimtind amenintarea razboiului si a retardului artistic, Miller pleaca in Grecia, la invitatia prietenului sau, scriitorul Lawrence Durrell si, impresionat de peisajele si de oamenii pe care ii intilneste pe parcursul calatoriei sale - in special de scriitorul grec George Katsimbalis, caruia i-a dedicat cartea sa -, incepe sa-si astearna pe hartie opiniile radicale despre razboi, impresiile si transformarile spirituale prin care trece zi de zi, in contact cu locuri si oameni care il fascineaza profund. Ca orice calatorie spirituala, si aceasta sta sub semnul epifaniei, al experientei liminale si al renasterii, in care omul se regaseste „gol ca un salbatic”, eliberat de orice notiuni idealiste despre Dumnezeu, credinta si morala. More info →

#8 Încheiem aceasta listă într-un ton vesel și rămânem tot în Corfu alături de romanul devenit un clasic pentru cei mici și cei mari, „Familia mea si alte animale”, povestea celor cinci ani pe care excentrica şi amuzanta familie Durrell i­-a petrecut în superba insulă grecească Corfu, încercând să scape de oribila şi deprimanta climă englezească. Când au ajuns în acest paradis însorit, micul Gerry avea doar zece ani şi era însoţit de o mamă excepţional de tolerantă în faţa bizareriilor copiilor ei, de fratele lui mai mare Larry (cunoscutul romancier Lawrence Durrell), de celălalt frate Leslie a cărui pasiune neostoită era să tragă cu armele de foc, de sora lui Margo, veşnic îngrijorată de acnee şi înconjurată de voaluri şi parfumuri, şi de fantasticul câine Roger. Cu o familie atât de neconvenţională, este clar că aventurile nu pot fi decât pe măsură, spre delectarea şi deliciul cititorilor.

Familia mea și alte animale

Familia mea și alte animale

Atunci când excentrica familie Durrell nu mai suportă deprimanta climă britanică, face ceea ce orice familie rezonabilă ar face: își vinde casa din Anglia și se mută cu tot cu cățel în însorita insulă grecească Corfu. Pentru Gerry, în vârstă de zece ani, acesta este începutul unei perioade magice și pline de aventuri. Întâlnirea dintre fabuloasa menajerie pe care Gerry o aduce în casă și originala lui familie dă naștere unei serii de catastrofe irezistibil de comice: șerpi salvați de insolație care ajung în cadă, cutii de chibrituri pline cu scorpioni mișunând pe masă la micul dejun, două coțofene care devastează casa și se îmbată criță la o petrecere, o cățelușă urâțică în călduri căreia îi iese piciorul din încheietură când ți-e lumea mai dragă și multe altele. Nici ceilalți membri ai familiei Durrell nu sunt tocmai insipizi: o să vedeți ce se poate întâmpla în fața unor moaște sfinte, cum ieși dintr-o mlaștină la vânătoare de rațe, cum se conduce o barcă rotundă când suferi din amor etc. Familia mea și alte animale este o veselă cronică de familie, iubită cu pasiune de milioane de cititori, un clasic al umorului britanic de cea mai bună calitate. More info →

Iar pentru serile lungi de vară vă recomandăm:

*Imagine header –  Admiral Edward Gennys Fanshawe, Corfu, Octr. 12th 1857 (Greece)

Cartea Mea

Cartea Mea

Aici, la „Cartea mea”, iubim cărțile. Iubim călătoriile. Iubim să citim pentru a cunoaște locuri, oameni și vremuri sau pentru a ne aminti de un loc drag. În vacanțe avem întotdeauna o carte la noi, strâns legată de locul pe care îl vizităm. Alteori, pentru că deși ne-am dori sa ajungem în toate colțurile planetei, ne este imposibil, ne mulțumim sa descoperim lumea din cărti. Alteori, ne planificăm călătoriile (și) în funcție de carțile citite. Prin urmarea „Cartea mea” încearcă să îmbine două pasiuni –lectura și călătoriile.
Cartea Mea

Lasă un răspuns

Shares