Genre: Memorii&jurnale

Lumea era toată a mea. Amintirile unei prinţese

Lumea era toată a mea. Amintirile unei prinţese

„Mama mea, Roxane (Pussy) Callimachi, născută în 1918, era fiica Anei-Maria Callimachi. Mama a fost infirmieră la Crucea Roşie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe frontul din Rusia, şi cineva mi-a spus că unde cădeau cele mai multe bombe, acolo era şi mama. A avut multe de îndurat şi s-a prăpădit la 60 de ani. Pe bunica am cunoscut-o destul de puţin. Ea a plecat din România în 1940. Noi am plecat două decenii mai târziu. Locuiam în ţări diferite, bunica în Anglia şi eu în Franţa, ceea ce nu a facilitat contactul. Ne-am întâlnit de două ori. Prima dată, în mai 1960, când am sosit la Paris, iar a doua oară la Londra, unde am locuit şi eu pentru o vreme, în 1964. Întâlnirea de la Londra a fost foarte agreabilă, iar bunica m-a invitat la premiera filmului My Fair Lady cu Audrey Hepburn şi Rex Harrison. Nu ne-am mai văzut niciodată de atunci. Între timp, m-am măritat şi am devenit mamă, iar la moartea bunicii, în 1970, mama a fost singură la Londra, la înmormântare. Bunica mea, coborâtoarea boierilor Văcăreşti şi Măneşti, nu era cea mai blajină persoană şi nici o mamă sau o bunică afectuoasă. Era mândră, autoritară, avea misterele şi excentricităţile ei. Îmi amintesc cum oprea taxiurile, făcându-le un semn ferm cu bastonul. Dar era o femeie foarte inteligentă şi foarte cultivată. O adevărată Lady.” Alexandra Reininger-Callimaki, nepoata autoarei More info →
Amintiri şi icoane din trecut

Amintiri şi icoane din trecut

„Străbunica mea, Olga Gigurtu, Amama, cum îi spuneam eu, locuia la fiica ei, Valérie Chiru, bunica mea, în casa din Calea Dorobanţilor 21 (dărâmată în 1968, pentru a lăsa loc noii aripi a A.S.E.-ului). Am cunoscut-o puţin, aveam 4 ani când a plecat în lumea celor drepţi. Dar ştiu că era mândră de mica strănepoată şi mă punea să dansez în faţa invitaţilor ei. Avea jour fixe de două ori pe săptămână. De la bunica mea ştiu că Olga Gigurtu era amorezată jusqu’au bout des ongles de soţul ei, Generalul Petre Gigurtu, pe care îl însoţea în deplasările militare, fără să se teamă de lipsa confortului şi de oboseală. Era, se pare, extrem de sociabilă, generoasă, înţeleaptă şi îngăduitoare cu oamenii, calităţi preluate de fiica ei, Valérie. Olga a fost o femeie frumoasă, elegantă, foarte cultivată, romantică, picta, cânta la pian, era prietenă cu Emil Gârleanu. Era extrem de cochetă şi se pare că, deşi împlinise 75 de ani, un domn ar fi glumit: «dacă Doamna General o cere, merg cu ea până la capătul lumii!». Am citit amintirile străbunicii încă din copilărie, eram fascinată de ele şi îmi doream nespus să-i semăn. Mă bucur astăzi că această carte atât de dragă mie prinde din nou viaţă.” ALEXANDRA VĂLLIMĂRESCU, strănepoata autoarei More info →
Povestea unei iubiri. Jurnalul Ellei Filitti adnotat de Principele Carol

Povestea unei iubiri. Jurnalul Ellei Filitti adnotat de Principele Carol

„A fost odată ca niciodată... Au fost odată doi tineri, un băiat şi o fată, care se iubeau şi pe care soarta și urgia războiului i‑au despărţit pentru totdeauna. In această cheie romantică, impregnată de inocenţă, visare, obsesii dureroase, trebuie citit Jurnalul Ellei Filitti, ca de altfel paginile răzleţe rămase din creaţia similară a iubitului ei, Principele Carol, viitorul rege al Romaniei.” Georgeta Filitti More info →
Tovarăşul baron. O călătorie în lumea pe cale de dispariţie a aristocraţiei transilvănene

Tovarăşul baron. O călătorie în lumea pe cale de dispariţie a aristocraţiei transilvănene

În zorii întunecaţi ai zilei de 3 martie 1949, întreaga aristocraţie transilvăneană a fost luată pe sus din paturi şi încărcată în camioane. În aceeaşi zi, Partidul Muncitoresc Român anunţa cu mare satisfacţie deportarea tuturor marilor moşieri şi confiscarea averilor acestora. Pentru victoria definitivă a comunismului se impunea distrugerea ultimilor duşmani de clasă. Sub teroarea regimului lui Gheorghiu-Dej şi mai târziu al lui Ceauşescu, aristocraţii au fost nevoiţi să ducă o viaţă dublă: în timpul zilei lucrau în cariere de piatră, în combinate siderurgice şi în ateliere de tâmplărie; seara se adunau în secret pentru a perpetua ritualurile unei lumi apuse. Pentru a se documenta asupra acestui episod prea puţin cunoscut din istoria recentă, Jaap Scholten a călătorit mult în România şi Ungaria, în căutarea puţinilor aristocraţi rămaşi în viaţă, martori ai evenimentelor din noaptea de 3 martie 1949. A vorbit cu oameni care au supravieţuit gulagului românesc şi s-a întâlnit cu membrii tinerei generaţii, descendenţi ai acestor distinşi nobili, pentru a discuta cu ei despre situaţia retrocedării proprietăţilor lor şi despre viitor. Cum se poate reconstrui ceva într-o ţară confruntată cu realitatea unui vid moral? More info →
Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi. Jurnalul de călătorie al Principelui Carol. Egiptul (vol.1)

Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi. Jurnalul de călătorie al Principelui Carol. Egiptul (vol.1)

Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi de General C. Găvănescul este cronica detaliată şi meşteşugit scrisă a călătoriei Principelui Carol, viitorul Rege Carol al II-lea al României, în jurul lumii, în anul 1920. Prin intermediul povestirii unuia dintre participanții la pasionanta expediţie, îl vom însoţi pe Principele Carol, pe măsură ce vom citi volumele acestei serii, pe mai multe continente, pe mare şi pe uscat, în Grecia, Egipt, Ceylon, India, Indochina, China, Japonia, Statele Unite ale Americii. De la fastul ceremoniilor oficiale, la pitorescul locurilor vizitate, cronica lui Găvănescul este o poveste despre curaj, spirit de aventură şi curiozitate faţă de celălalt, despre patriotism, simţul datoriei şi prietenie. Este epopeea unui vlăstar regal plecat într-o călătorie iniţiatică. Este o amintire preţioasă despre lumi dispărute şi despre felul în care era, cândva, România onorată în lume. Pentru prima dată, vă oferim versiunea integrală şi revizuită a acestui nepreţuit memorial de călătorie. More info →
Shares