„Nimic nou pe frontul de vest”, cel mai anti-război roman despre război, ascunde o tragedie de familie

Cel mai anti-război roman despre război. Asta e prima descriere care îți vine în minte atunci când te gândești la „Nimic nou pe frontul de vest”(sau „Pe frontul de vest nimic nou”, în cazul edițiilor noi), romanul lui Erich Maria Remarque, care a marcat profund generații după generații de cititori. Trăit cu intensitate de milioane de cititori și ecranizat cu succes, „Nimic nou pe frontul de vest” este acel gen de carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca și lista de lectură a nimănui. Dar în spatele cuvintelor puternice și a imaginilor pline de umanism, care redau fidel și plin de intensitate stresul fizic și mental pe care soldații trebuiau să-l îndure în tranșee, se ascunde o poveste de familie cumplită. Inspirat de experiența de front a autorului în Primul Război Mondial și scris cu gândul de a împărtășii lumii ororile la nivel individual pe care le produce un război mondial, romanul a avut un impact cu mult mai puternic asupra cititorilor decât și-ar fi imaginat vreodată autorul. Ecoul puternicului îndemn la pacifism avea să deranjeze și să înfurie un puternic lider politic, fost camarad de război al lui Remarque. Este vorba despre Adolf Hitler, viitor lider al celui de Al Treilea Reich care, la fel ca și alți tineri ai generației sale, s-a alăturat armatei germane și a luptat pentru țara sa în Primul Razboi Mondial, alături de viitorul scriitor celebru, în Bătălia de la Ypres.

Imediat după terminarea războiului, relația dintre cei doi se va răci, fiecare militând pentru cauze opuse. Imediat după război, Remarque își îndreaptă întreaga atenție spre scris iar pe baza poeziilor, eseurilor și gândurilor scrise încă dinaintea războiului va scoate în 1920, primul său roman, Cuibul visurilor(Die Traumbude). Marcat profund de experiențele trăite ca soldat, de distrugerea, moartea și groaza pe care nu a reușit să le uite niciodată, începe munca la un nou roman și astfel prinde contur „Nimic nou pe frontul de vest”. Finalizează romanul în 1927, renunță la numele său de naștere, Eric Paul Remark, preluând prenumele mamei și revine la o scriere mai veche a numelui de familie, pentru a se distanța de primul său roman, atât de diferit. Începe căutarea unui editor dispus să îl publice și îl găsește în 1929, când romanul va ajunge pe raftul librăriilor începând cu 29 ianuarie, fiind repede remarcat de critici și cititori, dar și de naziști. Impactul puternic al romanului se observă încă din primele zile, peste 20 000 de exemplare fiind vândute în prima lună și peste 1 000 000 de exemplare, până la sfârșitul anului, doar în Germania. Romanul este rapid remarcat și de comunitatea internațională postbelică, vânzându-se 600 000 de exemplare în Marea Britanie și Franța și 200 000 în Statele Unite ale Americii. Universal Pictures au cumpărat drepturile de ecranizare pentru 40.000 de dolari, iar filmul a intrat imediat în producție, uimind lumea și aducându-i și mai multă popularitate autorului dar și o dramă în familie.

„Cartea aceasta nu vrea să fie nici act de acuzare, nici profesiune de credință. Reprezintă doar încercarea de-a relata despre o generație care chiar dacă a scăpat de obuzele războiului a fost distrusă de acesta.”*

Pe scurt, „Nimic nou pe frontul de vest” spune povestea unei companii de soldați germani voluntari stationați în spatele liniilor de front, în ultimele săptămâni ale Primului Razboi Mondial. Bazându-se pe experianța de infanterist pe front a autorului, romanul este narat din perspectiva lui Paul Baumer, care se alătură cauzei germane alături de un grup format din colegii săi de clasă. Realitatea cruntă a războiului nu are însă nimic de-a face cu viziunea romantică și propagandistică; soldații își pierd membrele, caii mor în chinuri, se caută în gunoi după mâncare, gazele otrăvitoare și bombele de artilerie devastează trupele în tranșee și puțini sunt cei care supraviețuiesc unei zile de război. Baumer însuși moare într-o zi liniștită, cu puțin timp înainte de semnarea armistițiului. Suferința globală generată de un conflict care a produs mai mult de 37 de milioane de victime în perioada 1914-1918 și dezvăluită în roman nu avea cum să treacă neobservată de lumea postbelică. Dacă unii au văzut doar un îndemn la pace, alții au fost înfuriați să descopere o descriere atât de deziluzionantă și deprimantă a soldatului german. În viziunea lui Goebbels și a lui Hitler, atât  cartea cât și filmul, reprezentau o adevărată sfidare și amenințare la adresa nazismului. Să ne mirăm oare că fix profundul umanism si agnosticismul politic neobosit al autorului, l-au facut pe Goebbels să vadă în ecranizarea romanului nimic altceva decât o amenințare la adresa ideologie naziste? Amândoi, dar în special Hitler, a refuzat să creadă că soldații germani ar fi putut fi orice altceva decât o forță de luptă magnifică, capabilă oricând să rescrie o istorie glorioasă pentru Germania.

Cu câteva zile înainte de premiera filmului din decembrie, Partidul Național al Muncitorilor din Germania a surprins națiunea în ziua alegerilor, câștigând 6,4 milioane de voturi, 18% din total. O victorie uimitoare pentru Adolf Hitler, care a dat partidului său 107 locuri în parlament. Partidul Național al Munictorilor din Germania a ajuns al doilea cel mai mare partid politic din Germania în urma votului. Mesajul lui Hitler din campanie, promisiunea de a uni din nou Germania și de a o face puternică, a ajuns la mulți alegători afectați de Marea Depresiune Economică. Convins de vinovăția evreilor-marxiști pentru înfrângerea Germaniei în Marele Război, Hitler a propus eliberarea de sub condițiile Tratatului de la Versailles, permițând astfel muncitorilor germani să găsească un țap ispășitor.

Filmul cu un buget de 1,25 milioane de dolari a avut de fapt un debut liniștit în Germania, la 4 decembrie 1930, sub o prezență puternică a poliției. Potrivit unui reporter de la Variety, atunci când s-au aprins luminile în sală, audiența a fost prea marcată pentru a se mișca sau a aplauda. Cu toate acestea, Goebbels a ghicit în mod corect că teatrul va lăsa garda în jos în cursul zilei următoare. Astfel, pe 5 decembrie 1930, la aproape 12 ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, când spectatorii germani s-au adunat în sala Mozart din Berlin, pentru a viziona cel mai recent film de la Hollywood, adaptare a unui roman scris de un german, 150 de tineri naziști, prea tineri pentru a fi luptat în Marele Război, și conduși de propagandistul Joseph Goebbels, încep să strige lozinci antisemite, aruncă cu bombe urât mirositoare, praft de strănutat și eliberează șoareci în sală. Atacul său surpriză asupra mulțimii de spectatori depășește cu mult bariera unei glume puerile: proiectorii au fost opriți și, în haos, spectatorii considerați a fi evrei au fost bătuti cu sălbăticie. Evenimentul violent va avea un puternic impact în societatea germană, cu atât mai mult cu cât, în acea primă iarnă rece a Marii Depresiuni, cinematograful era considerat o zonă de siguranță și fantezie, un loc perfect pentru a scăpa de griji, de a visa la mai bine, un fel de spațiu sacru care îi ajuta pe mulți să se mențină la suprafață.

Bărbatul mic de statură și înarmat cu un ciomag, înfuriat încă de faptul că a fost respins de armată, nefiind considerat apt fizic pentru luptă în Primul Razboi Mondial, Goebbels, avea să își noteze în acea seară în jurnal:

„În decurs de zece minute cinematograful a fost cuprins de nebunie. Poliția nu are putere. Masele înveninate sunt violente împotriva evreilor”.

Ura față de mesajul pacifist din „Nimic nou pe frontul de vest” a fost, pe lângă o vendetă personală și una dintre primele manifestări publice majore ale torturii naziste cu scopul de a crea haos, de a teroriza spectatorii, de a strânge susținători ai propagandei împotriva filmului. Goebbels va conduce huligani înarmați cu torțe în mai multe revolte în următoarele zile. Violențe au izbucnit si la Viena, unde 1500 de polițiști au înconjurat Teatrul Apollo și au rezistat unei mulțimi de mii de naziști care încearcau să perturbe filmul, dar vandalismul și violența tot au erupt pe străzi. Alte tulburări, cum ar fi cele din 9 decembrie din districtul West End din Berlin, au fost ceva mai sângeroase. Înfricoșător era însă faptul că tot mai mulți cetățeni răspundeau chemării naziste, cămășile brune urmărind și intimidând oamenii în casele în care locuiau.

Până la sfârșitul săptămânii, Consiliul Suprem de Cenzori din Germania și-a modificat decizia și a interzis „Nimic nou pe frontul de vest„, chiar dacă Universal Pictures operase câteva modificări, eliminând câteva scene și dialoguri în care Kaiserul era făcut responsabil pentru război. Fondatorul Universal Pictures,  Carl Laemmle, un emigrant evreu din Germania, a fost șocat de recepția controversată a filmului. El a trimis o telegramă ziarelor din Berlin, care au difuzat un anunț, spunând în principiu că filmul nu era anti-german și că reprezenta experiența universală a războiului. În Polonia, în urma anunțului, filmul este interzis fiind considerat pro-german. Eforturile lui Laemmle au fost fără rezultat, tacticile naziste de intimidare funcționând cu mult mai bine.

De-a lungul desfășurării acestor evenimente Remarque a rămas relativ liniștit, fapt pe care îl va regreta mai târziu. El fusese recrutat de Laemmle să scrie scenariul și, se spune, chiar pentru a-l juca pe Baumer, dar nimic nu s-a concretizat. În biografia sa, „Erich Maria Remarque: The Last Romantic”, Hilton Tims afirmă că Remarque a fost vizitat de un emisar nazist înainte de premieră, care i-a cerut să confirme că editorii au vândut drepturile de ecranizare fără consimțământul său. Ideea era ca întreaga afacere să fie prezentată ca o înșelătorie a evreilor, care să îl ajute pe Goebbels în acțiunile sale de propagandă, și să i se asigure astfel protecția naziștilor. Remarque a refuzat.

Pe măsură ce puterea lui Hitler creștea, creștea și notorietatea autorului. Romanul elogiat de critică va fi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1931, iar Erich Maria Remarque va fi nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace.

Remarque, nici comunist, nici evreu(deși naziștii au încercat să susțină această idee, fără însă a o proba vreodată), fusese la Berlin pe 31 ianuarie 1933, ziua în care Hitler a fost numit cancelar. Ca norocul, cineva de bună-credință l-a anunțat că este căutat de naziști pentru a fi împușcat și a condus întreaga noapte pentru a scăpa în Elveția. Până la sfârșitul anului nazistii au decretat că ar fi crimă națională deținerea vreunui exemplar din „Nimic nou pe frontul de vest” sau „Întoarcerea”. Toate exemplare trebuiau predate Gestapo-ului pentru distrugere. Ba mai mult, în noaptea de 10 mai 1933, la patru luni după ce au venit la putere în Germania, naziștii au atacat librăriile și bibliotecile, arzând cârțile a mai mult de 150 de autori pe adevărate ruguri. Tinerii naziști strigau în noapte numele fiecărui scriitor, condamnându-l, în timp ce au ars peste 25 000 de cărți. Goebbels va numi acțiunea „curățirea spiritului german”.

Presiunea devenind, evident, tot mai accentuată ca urmare a faptului că Goebbels și Hitler facuseră o misiune personală vânarea și asasinarea lui Remarque acesta nu se simte în siguranță nici în Elveția, pe care o va părăsi pentru Statele Unite ale Americii în 1939. Naziștii îi retrag cetățenia fumegând de mânie pentru că nu pot ajunge la el. La un moment dat, se pare că Goebbels îl invită să se întoarcă însă autorul îi ignoră chemarea. Deși fără rea intenție, Remarque și-a pus familia rămasă în Germania într-un mare pericol. În timp ce al Doilea Război Mondial se dezlănțuia în Europa, Remarque a trăit o viață plină fără a fi la curent cu dramele prin care trecea familia sa rămasă în Germania. Cumnatul său a ajuns prizonier de război, a doua nevastă a tatălui său s-a sinucis, însă cea care îl va bântui pe autor pentru tot restul vieții, este cea mai tânără soră a sa, Elfride.

Probleme pentru sora sa vor începe în 1943, precipitându-se într-un timp foarte scurt. Sora lui Erich, Elfriede Scholz, era o modistă care avea saloane în orașele germane Leipzig și Dresda, iar din 1941 era căsătorită cu Erich Scholz. La fel ca și fratele său, nu și-a ascuns niciodată disprețul față de mișcarea național-socialistă germană și nu s-a ferit să facă aceste observații și în saloanele ei de modă, de față cu clienții, iar în 1943 acesta era un motiv suficient pentru a ajunge la închisoarea Plotzensee.

Elfriede este arestată după ce proprietarul clădirii în care locuia a denunțat-o Partidului Nazist. A fost acuzată de subminare a efortului de război al Germaniei aflate în mijlocul unei crize internaționale. A fost judecată de un Tribunal Popular și găsită vinovată pe baza unei singure declarații, a celui care denunțat-o și care pretindea că ar fi auzit-o pe Elfriede declarând că războiul este o cauză pierdută. Adevărul este că a fost condamnată din simplul motiv că era sora lui Erich, care a reușit să fugă de răzbunarea lui Hitler. În momentul condamnării, președintele Tribunalului Popular, Roland Freisler, i-a spus lui Elfriede:

„La fratele dumneavoastră nu putem ajunge, dar dumneavoastră nu veți scăpa de noi!”

Pentru idealurile pacifiste ale fratelui său, dar și pentru convingerile sale, Elfiede a fost condamnată de naziștii care glorificau războiul la moarte. A fost executată prin decapitare pe 16 decembrie 1943, la patru ani de la fuga fratelui său din Germania Nazistă. Pentru a-și satisface pe deplin setea de răzbunare, executorii ei nu se vor opri aici, ci vor trimite facturile cheltuielile cu urmărirea penală, închisoarea și executația, în valoare de 49580 Reichsmark, familiei, pentru plată.

După moartea ei, Remarque nu a vorbit niciodată despre sora lui, dedicând-ui în schimb, după mulți, un roman, „Spark of Life”, o poveste despre viața într-un lagar de concentrare. Dedicația nu a fost cuprinsă și în versiunea germana a cărții, deoarece mulți îl considerau încă un trădător. Astăzi, o stradă din orașul natal, Osnabruck, îi poartă numele.

Atât „Nimic nou pe frontul de vest” cât și continuarea „Întoarcerea” au fost printre cărțile interzise și arse de regimul nazist. Remarque își va termina trilogia cu volumul „Trei camarazi”, povestea a trei soldați germani care deschid un magazin de piese auto și se îndrăgostesc de aceeași femeie aflată pe moarte. La fel ca și „Întoarcerea”, volumul se vinde bine și este adaptat cinematografic, scenariul fiind semnat de F. Scott Fitzgerald.

Remarque își va petrece restul vieții în Statele Unite în lumina reflectoarelor și într-un exces de publicitate, în timp ce în viața sa intrau și ieșeau cele mai celebre femei ale timpului. Și-a făcut un nume la Hollywood și a continuat să scrie romane de război, asemănătoare ca ton și subiect cu „Nimic nou pe frontul de vest”. Cât despre cartea și filmul cu care și-a început cariera și cu care și-a încheiat relația cu țara sa natală, ambele au fost succese uimitoare. Aproximativ 30-40 de milioane de exemplare ale „Nimic nou pe frontul de vest” au fost vândute de când a fost publicat pentru prima dată în 1929, iar filmul a câștiga premii Oscar pentru cel mai bun regizor și cea mai bună producție, fiind considerat unul dintre cele mai bune filme de război făcute vreodată.

Pe frontul de vest nimic nou

Pe frontul de vest nimic nou

Cu siguranta cel mai cunoscut roman al scriitorului Erich Maria Remarque, „Nimic nou pe frontul de vest” este o adevarata capodopera ce militeaza impotriva razboiului. Se spune ca aceasta carte ar fi ajuns chiar in mainile lui Hitler, care ar fi interzis-o. Autorul a fost el insusi veteran al Primului Razboi Mondial. More info →

*Nimic nou pe frontul de vest, de Erich Maria Remarque, Editura Adevărul Holding, 2010, traducere și note de Ilinca Pandele

Traducere după următoarele surse: 
www.executedtoday.com

www.warhistoryonline.com

www.smithsonianmag.com

en.wikipedia.com

imdb.com

Imagine:

amazon.com

Cartea Mea

Cartea Mea

Aici, la „Cartea mea”, iubim cărțile. Iubim călătoriile. Iubim să citim pentru a cunoaște locuri, oameni și vremuri sau pentru a ne aminti de un loc drag. În vacanțe avem întotdeauna o carte la noi, strâns legată de locul pe care îl vizităm. Alteori, pentru că deși ne-am dori sa ajungem în toate colțurile planetei, ne este imposibil, ne mulțumim sa descoperim lumea din cărti. Alteori, ne planificăm călătoriile (și) în funcție de carțile citite. Prin urmarea „Cartea mea” încearcă să îmbine două pasiuni –lectura și călătoriile.
Cartea Mea

Lasă un răspuns

Shares