Scriitori români pe frontul Primului Război Mondial

Când ne gândim la literatura română despre Primul Razboi Mondial, probabil, primii autori care ne vin în minte sunt Liviu Rebreanu și Camil Petrescu. Însă numărul scriitorilor români care au fost pe front în Primul Război Mondial și dintre care unii nu s-au mai întors este cu mult mai mare. Nu vom încerca să facem aici analiza literară a operelor care evocă Primul Razboi Mondial ci doar le vom puncta și vom scoate în evidență experiențele personale ale autorilor care au influențat o parte din opera lor literară.

Liviu Rebreanu, fost ofițer al armatei austro-ungare și declarat dezertor, aflat la București unde lucra ca ziarist și reporter, deși s-a oferit voluntar în armata română nu i s-a aprobat cererea și deci nu a avut experiența directă a frontului. Cu toate acestea impactul Primului Război asupra lui Rebreanu a fost extrem de puternic, mărturie fiind chiar dedicația tulburătoare cu care și-a început romanul Pădurea spânzuraților (1922): „În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917”. Drama familiei Rebreanu este strâns legată de Primul Război Mondial, căci din cei 14 copii ai cuplului Ludovica și Vasile Rebreanu, trei băieți aduși pe frontul românesc să lupte împotriva românilor mor în război, toți într-un singur an fatidic, 1917. Tatăl, Vasile, moare pe neaștepatet în anul de început al războiului, 1914. Emil, născut în 17 decembrie 1892, sublocotenent de rezervă din regimentul 5 Artilerie ușoară de honvezi regali maghiari, repartizat în timpul din urmă la coloana de tranșee a Brigăzii 16 Honvezi pedeștri, este acuzat de crimă de dezertare la români și spionaj, i se retrag toate decorațiile militare și anume Medalia de argint cls. I, Medalia Militară de Bronz și Crucea de Război Carol și este condamnat la moartea prin spânzurătoare, fiind executat pe 14 mai 1917. Virgil, născut pe 23 iulie 1897 este rănit pe front și se stinge mai apoi într-un spital din Budapesta, vegheat de sora lui, Livia, pe 16 mai 1917. Sever, născut în 1904 moare în martie 1917 din cauza unei pneumonii sau meningite. Doar doi fii supraviețuiesc războiului: Iulius și Liviu, care după ce germanii ocupă Bucureștiu și este arestat și interogat dar reușește totuși să fugă și, ajutat de socialiști, trece în Moldova, găsindu-și refugiu la Iași. Liniștea însă nu și-o va găsi până când nu va găsi mormântul fratelui spânzurat. Se întoarce astfel în Transilvania și după multe cautări, reface ultimele ore ale nefericitului iar cu ajutorul groparului din satul Ghimeș află locul unde a fost executat și îngropat. Îl dezgroapă și îi reașează osemintele pe pământ românesc, așa cum i-a fost ultima dorință. Abia după ce asigura liniștea de apoi a fratelui său reușește să scrie liniștit Pădurea spânzuraților. Concentrate în jurul Marelui Război sunt și nuvelele Catastrofa, Fapt divers (inițial: Hora morții) și Ițic Ștrul, dezertor. Fratele său Emil se exprima de asemenea cu multă ușurința în scris – cine știe ce mărturii literare ar fi putut lăsa în urma sa daca nu ar fi murit la 22 de ani! Sora sa, Livia va scrie poezii și sub îndrumarea lui Liviu Rebreanu va începe o carieră literară, debutând în ziarul Românul de la Arad în 1910. Poezia sa va fi deasemenea marcată de Marele Război, evocând zbuciumul Ardealului și drama familiei. Vedeți volumul Livia Rebreanu-Hulea, Răvașe-n tabără, ediție de Ion Buzași, Editura Ecou Transilvan, 2014.

Spre deosebire de Rebreanu, Camil Petrescu participă ca ofițer în Primul Război Mondial în campania militară a Armatei Române din 1916 din Transilvania unde luptă la Cincu iar mai apoi la Mărăști-Cașin-Oituz. Este rănit, cade prizonier la unguri și în timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, infirmitate care îl va marca întreaga viață. Este crezut mort. Experiența fronului se regăsește în celebrul său roman, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

Un alt roman tulburător despre Primul Război Mondial este Întunecare al lui Cezar Petrescu. Chiar dacă nu a luat parte activ la luptele de pe front, nefiind apt pentru servicul militar datorită tuberculozei osoase de care suferea, autorul a ocupat postul de administrator (girant) de plasă în comuna Mălini din județul Suceava, având îndatorirea de a asigura aprovizionarea cu alimente și furaje a trupelor din garnizoana Fălticeni. Deasemenea, activitatea de gazetar i-a permis lui Cezar Petrescu să cunoască unele cazuri reale care i-au servit ca surse de inspirație pentru scrierile sale, ajutându-l să lege ficțiunea de actualitate.

Pe frontul din sud au luptat George Topîrceanu, Octavian Goga și Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu). La 30 de ani, George Topîrceanu este mobilizat ca subofițer de artilerie în armata română și cade prizonier la bulgari în primele zile ale bătaliei de la Turtucia. Cei doi ani de crunt prizonierat sunt evocați în volumul de memorii de război – Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina (episoduri tragice și comice din captivitate). La începutul războiului în 1914, Octavian Goga se stabilește în România de unde continuă lupta pentru alipirea Transilvaniei la România și pentru desăvârșirea unității statale române. Din cauza activițătii publiciste și politice, cetăteanul austro-ungar Octavian Goga este găsit vinovat de înaltă trădare de guvernul maghiar de la Budapesta și condamnat la moarte. La intrarea României în război se înrolează ca simplu soldat și luptă pe frontul din Dobrogea. Este detaşat apoi la Biroul de propagandă al armatei, unde editează, în refugiul de la Iaşi, ziarul România. Volumele de poezii Cântece fără țară și ciclul de versuri Război sunt mărturia acestei etape din viața autorului. Sublocotenentul Perpessicius este și el mobilizat pe front în 1916 cu Regimentul 38 infanterie, din Braila și este grav rănit în lupta de la Muratan-Tuzla. Transportat din spital in spital, ajunge la Botoșani dar rămâne invalid de mâna dreaptă. Învață să scrie cu stânga. Întors la București după terminarea razboiului, începe să publice ciclul de poezii Inscripții pe un scut și o targă, rememorând propria experiență de război, poezii ce vor alcătui primul său volum, Scut și targă, apărut în 1926.

Însă marele uitat al relatărilor despre zbuciumul din prizonieratul bulgăresc este cu siguranță Gheorghe Banea al cărui volum Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital, reprezintă jurnalul unor imense suferințe fizice și morale ce reconstituie traseul singurătății unui mare mutilat de război. Născut pe 14 februarie 1891, în comuna Măcin, judeţul Tulcea, Gheorghe Banea este mobilizat în 15 august 1916 şi ia parte la luptele de pe frontul dobrogean în calitate de comandant de pluton. În ziua de 30 august a fost grav rănit, lovit la cap de un glonţ în luptele de la Parachioi şi părăsit pe linia întâi de camarazi, care-l consideraseră mort. Rămas aproape inconștient timp de două zile în noroi, a fost jefuit de patrulele bulgare, lovit cu patul armei și apoi împușcat din nou în umăr și în ureche de inamici, pentru a fi terminat. Este descoperit într-un final de un regimet sârb aliat și i se oferă primele îngrijiri la un spital de campanie. Seara însă spitalul a fost cucerit de trupele bulgare, astfel că răniții trântiți în căruțe au fost evacuați la Silistra, unde au fost bătuți cu ciomegele de populația bulgară furioasă. Bătaia a continuat inclusiv în spitalele destinate prizonierilor. Se întoarce din captivitate în cadrul unui schimb de invalizi iar la 5 august 1918 este demobilizat. La întoarcerea în ţară a descoperit că a fost trecut pe lista morţilor cu nr. 52 din 10 octombrie 1916, publicată în Monitorul Oficial şi ziarul „Dimineaţa”. Trebui să-şi dovedească infirmitatea. O comisie medicală constată gravitatea infimităţii, scriitorul fiind declarat mare mutilat al războiului şi „reînviat” cu ordin de zi al armatei. Este reformat cu diagnosticul paraplegie, posttraumatism cranian şi decorat cu Steaua României în grad de Cavaler şi Crucea Comemorativă a Războiului din 1916 „Dobrogea”. În ciuda dificultăților, în anul 1919, la 28 de ani, a obţinut licenţa în litere, specialitatea limba română şi filologia romanică. Termină mai apoi studiile universitare şi lucrează ca profesor secundar 33 de ani, până în 1952, la pensionare. Moare în 1967. Volumul său apare în 1938 în ediția Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II” și este primit cu entuziasm sincer de presă și critici. George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Ovidiu Papadima, Perpessicius și Mihail Sadoveanu apreciază pozitiv cartea lui Gheorghe Banea. Pentru această lucrare Academia Română îi acordă la 12 ianuarie 1940 Premiul „I. Heliade Rădulescu”. De asemenea, autorului i s-a decernat și Premiul Comitetului dobrogean „ I. N. Roman”. Textul lui Banea a scos în evidență – din punctul de vedere al lui Camil Petrescu – o gravă, rușinoasă și dezolantă neînțelegere a forurilor militare pentru combatanți. Conform acestuia, cartea a ilustrat un alt povârniș al blocului masiv de dispreț postbelic, pentru cei care au fost pe front. Mușchetarii din Balcani, roman apărut postum reia tema prizonieratului și este elogiat din nou de Perpessicius.

Mobilizat ofițer în armata rusă aliată României în Primul Război Mondial, în 1915, basarabeanul Ion Buzdugan, ajunge în 1916 pe frontul din Moldova unde cunoaște pe mulți dintre intelectualii de seamă ai României: Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga, Barbu Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic și alții. În 1916, pe front, îl salvează de la moarte pe tânărul Camil Petrescu, scoțându-l de sub o movilă de pământ creată de explozia unui obuz și îl ajută pe Perpessicius, rănit grav la mâna dreaptă, ambii devenindu-i, din aceste momente, prieteni intimi. În 1917 deconspiră planul sinistru urzit de grupările bolșevice care controlau Sovietul corpului de armată rusă de la Socola – asasinarea regelui Ferdinand și a membrilor Guvernului României și instaurarea unei republici bolșevice la Iași. Poet important al Basarabiei și un mare patriot și unionist, membru și secretar al Sfatului Țării, a lăsat posterității mai multe volume de poezii Miresme de stepă (1922), Țara mea (1928), Păstori de timpuri (1942). Rămâne totodată și unul dintre cei mai buni traducători ai operei lui Pușkin și Esenin.

Un alt mare basarabean care și-a adus contribuția atât pe front cât și în literatură a fost Alexei Mateevici. Născut în 1888, este înrolat în  armata țaristă în 1915 ca preot militar pe frontul din Galiția. În 1916 este trecut pe frontul din Moldova. Îl găsim și în tranșeele de la Mărăști-Mărășești-Oituz alături de Regimentul 71 artilerie al armatei ruse. Se îmbolnăvește de tifos și moare la 29 de ani, în 24 august 1917 la Chișinău la o lună după ce scrisese pe câmpul de luptă poezia testamentară și, probabil, cea mai frumoasă oda închinată limbii române, Limba noastră, cea care va deveni după 1994 imnul Republicii Moldova. Tot în tranșee a compus și poemele Cântec de leagăn, Atâtea chipuri, Basarabenilor și Pietre vechi. Un alt fruntaș al mișcării naționale din Basarabia, publicist și promotor al culturii muzicale, Simion Murafa (n. 1887), participă și el la acțiunile de pe frontul românesc, ca șef de echipă sanitară. În acest timp, îi cunoaște, la Fălticeni, pe Mihail Sadoveanu și, la București, pe Octavian Goga și Onisifor Ghibu. În 1917 publică broșura Cine-s moldovenii. Din istoria neamuluiMoare la 30 de ani, asasinat la Chișinău de o bandă de bolșevici.

Un alt preot pe care îl găsim servind pe front este transilvăneanul de confesiune greco-catolică Ion Agârbiceanu, care în septembrie 1916, la retragerea armatei române din Transilvania, trece împreună cu aceasta în Țară, împreună cu întreaga familie. Rămâne mai întâi la Râmnicul Vâlcea, apoi la Roman, până în august 1917, iar de aici este eva­cuat în Rusia, lângă Elisabetgrad pe Don. În noiembrie 1917 se mută în Basarabia, la Borogani, lângă Leova, la invitaţia familiei ardelene Macrea. După izbucnirea revoluției bolșevice familia Agârbiceanu se mută în Moldova, iar de la Crăciun până la demobilizare Ion Agârbiceanu servește ca preot militar pentru corpul voluntarilor ardeleni de la Hârlău, încadrat fiind în Regimentul I „Turda”. De Crăciunul anului 1918 se întoarce în Transilvania și își continuă slujba preoțească la Orlat. Romanul Biruința este plasat pe fundalul evenimentelor din Primul Război Mondial.

În 1914, la izbucnirea războiului, nedorind să se înroleze în armata austro-ungară, trece în Regat bucovineanul Ion Grămadă. După ce intră și România în Război se înrolează volutar în armata română cerând să fie trimis în linia întâi pentru a fi printre primii care vor elibera teritoriile locuite de români. Scriitor, istoric, publicist, membru important al României June de la Viena, aflat la comanda unui pluton de vânători de munte, Ion Grămadă moare pe câmpul de luptă de la Cireșoaia, în timpul unui asalt al trupelor române. Se spune că ultimele sale cuvinte ar fi fost: „Sergent Donose, preia comanda plutonului, și du-l înainte, tot înainte!”. Din 27 august 1917, Ion Grămadă este cunoscut și ca „eroul Bucovinei„. Cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne Din Bucovina de altădată. Schițe istorice, Societatea academică socială literară „România Jună” din Viena: 1871-1911, monografie istorică. Postum i-au apărut volumul Cartea sângelui, o antologie de texte de Ion Drăgușanul.

Printre primii evrei încorporați în Armata Română s-a aflat și tânărul scriitor Felix Aderca, cel care va deveni unul dintre primii reprezentanți ai literaturii de anticipație în limba română. Aflat la Paris pentru desăvârșirea studiilor, după izbucnirea războiului în 1914 se întoarce în România pentru efectuarea serviciului militar. Primele trăiri despre război și le expune în volumul Sânge închegat. note de război (1915). După intrarea României în război va participa alături de Regimentul I Dolj la acțiunile militare din teatrul de război local și apoi la campania militară a României din 1919 împotriva Ungariei sovietice. Conduita sa eroică i-a adus decorarea cu Medalia pentru bărbăție și credință. De altfel, trecutul sau militar din timpul Primului Război Mondial îl va salva de deportarea într-un lagăr de muncă pentru prizonieri evrei în 1941. Încă de la instalarea guvernului Goga-Cuza în 1938, Aderca a cunoscut persecuția antisemită, fiind transferat disciplinar în alt oraș și despărțit de soție și fiu, fapt care va declanșa un protest public din partea scriitorilor Zaharia Stancu și Perpessicius. Tematica Primului Razboi Mondial se regăsește în romanele 1916 și Moartea unei republici roșii

Avocatul, scriitorul și politicanul român de origine armeană născut în SUA, Ioan Missir participă și el la războiul de reîntregire și lasă mărturie a evenimentelor trăite un jurnal de război după întâmplări reale petrecute pe frontul Oituz-Mănăstirea Cașin și în estul Transilvaniei. Fata Moartă cunoaște mare succes în epocă, valoarea ei fiind recunoscută prin premiile acordate de Academia Română și de Societatea Scriitorilor Români, fiind considerată de mulți critice drept o replică la romanul Pe frontul de vest nimic nou al lui Erich Maria Remarque. Cartea cuprinde aspecte importante din desfășurarea Primului Război Mondial, valoarea ei documentară fiind sporită de desele mențiuni privitoare la Regimentul 8 Vânători din Botoșani.

Medicul Dominic Stanca, cel după care va fi numită Secția Clinică de Obstetrică și Ginecologie a spitalului din Cluj, primul spital românesc din Cluj pe care de altfel l-a și fondat oferă și el o relatare a experienței trăite ca medic militar de front în timpul Primului Război Mondial, de partea cealaltă a baricadei am putea spune, căci începutul războiului îl prinde la Viena, fiind înregimentat ca medic militar în armata austro-ungară și trimis pe frontul de est, în Volînia, iar mai apoi pe cel de vest, în Italia, unde ia parte la „marea ofensivă” (15-16 iunie 1918). Între două fronturi (1914-1918), romanul său istoric și autobiografic este o frescă exemplară a dramei românilor din Austro-Ungaria, târâți într-un război fratricid. Rămând alături de cei care au alinat durerea fizică pe timpul războiului, infirmieră voluntară la Crucea Roșie în gara Focşani, o găsim și pe scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu, care își va relata experiența în romanul Balaurul.

Acestora li se adaugă și alți români a căror volume de memorii despre experianța războiului au fost publicate. Vedeți în acest sens volumele recent apărute în Centenarul Primului Război Mondial din Colecția Istorie cu blazon a Editurii Corint. Nu am inclus aici memoriile Reginei Maria a României, prezentă pe front, nici ale generalilor Armetei Române și nici ale principalilor oameni politici ai perioadei, urmând să prezentăm principalele mărturii scrise ale acestora într-un articol viitor.

Surse:

Dan Gulea, Citind Marele Război, Antologia scriitorilor căzuți, Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2017

https://adevarul.ro/locale/suceava/scriitorii-romani-luptat-razboimondial-supravetuit-george-toparceanu-octavian-goga-macelului-laturtucaia

https://www.icr.ro/pagini/expozitia-scriitori-romani-in-si-despre-razboi-in-cadrul-programului-centenar

https://ro.wikipedia.org/wiki/intunecare_(roman)

Olimpiu, Boitoș; Ion Agârbiceanu, schiță bio-bibliografică; Luceafărul, Anul II, Nr. 10 – octomvrie, 1942

https://ro.wikipedia.org/wiki/Felix_Aderca

http://scoala-ghbanea-macin.ro/web/gheorghe_banea.php

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fata_moarta_(carte)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dominic_Stanca_(medic)

https://ro.wikipedia.org/wiki/intre_doua_fronturi_(1914-1918)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Zile_de_lazaret_Jurnal_de_captivitate_si_spital

imagine header, © IWM (Q 58113)

Ivona Maris

Ivona Maris

Scriu cu drag despre grădini, cărți și călătorii, aici sau pe blogul personal www.dinmansarda.com.
Ivona Maris

Ultimele postari ale lui Ivona Maris (vezi toate)

2 comentarii la „Scriitori români pe frontul Primului Război Mondial

  • 3 decembrie 2018 la 11:09
    Permalink

    Mulțumesc mult, Dorina.

Lasă un răspuns

Shares