Aniversare Nemira, 25 de ani. Ce titluri am adăuga în coșul de cumpărături
La aniversarea a 25 de ani, editura Nemira își bucură cititorii cu o reducere de 45% la carte și transport gratuit, indiferent de valoarea comenzii. Oferta aniversară este valabilă până duminică, 24 iulie 2016. Consacrată în special pe segmentul SF si Fantasy, Nemira oferă și alte colecții la fel de tentante precum Byzantium sau Babel, motiv pentru care ne-a fost destul de greu să ne hotărâm la doar câteva titluri pe care să vi le propunem. Am încercat să „vânăm” titlurile mai scumpe, să nu neglijăm colecțiile importante, noutățile editoriale și, să ținem cont și de faptul că ne aflăm în perioada vacanțelor. În final coșul nostru de cumpărături ar arăta cam așa.
Începem lista noastră de sugestii cu unul dintre marii maeștrii ai literaturii Science Fiction, Philip K. Dick și cu istoria alternativă pe care o propune în „Omul din castelul înalt”. Imaginați-vă cum ar fi arătat lumea și Statele Unite ale Americii dacă Germania și Japonia ar fi caștigat al doilea Război Mondial…
Omul din castelul înalt
„Tagomi si Childan trec prin incredibile crize sufletesti, urmari ale interactiunii unor culturi atat de diferite, dar la fel de puternice.“
Science Fiction Weekly
Călătorim apoi înapoi in timp, alături de Diana Gabaldon, în Scoția anului 1743 și trăim ultima încercare de restaurație a casei Stuart. Primele 2 volume din cele 8 publicate ale seriei Outlander, au fost traduse și se găsesc deja în colecția Nautilus. Adaptarea pentru televiziune a seriei e cunoscut un adevărat succes, sezonul 3 fiind așteptat cu nerăbdare de fani în 2017. Indiferent că ați urmarit serialul sau nu, „Călătoarea” și „Talisman” au toate ingredientele necesare pentru o lectură captivantă.
Călătoarea(seria Outlander)
Prima parte din seria OUTLANDER. Povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER.
Anul 1945. Claire Randall, fosta sora medicala, se intoarce din razboi și pleaca cu sotul intr-o a doua luna de miere. Dar o stanca magica descoperita intr-un loc misterios o transforma intr-o calatoare in timp, care se trezește brusc intr-o Scotie macinata de lupta, in Anul Domnului… 1743.
Talismanul(seria Outlander)
A doua parte din seria OUTLANDER. Povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER
Claire Randall si-a tinut secret trecutul aproape 20 de ani. Dar acum se intoarce acolo unde a inceput totul, pe plaiurile misterioase ale Scotiei, impreuna cu fiica ei. Acolo Claire planuieste sa-i dezvaluie totul: secretul cercului de piatra, secretul unei iubiri care traverseaza secole si adevarul despre Jamie Fraser – un razboinic scotian a carui dragoste si curaj a facut-o pe Claire sa se intoarca in timp si sa ramana in epoca tulbure in care traia el.
Cercul de piatră vol. 1(seria Outlander)
In urma cu douazeci de ani, Claire Randall s-a intors in timp si a nimerit in bratele temerarului Jamie Fraser, direct in secolul al XVIII-lea. Apoi s-a intors in vremea ei, purtand in pantece copilul lui si fiind convinsa ca el si-a pierdut viata in batalia de la Culloden. Si totusi, din amintirile ei el n-a plecat nicicand.
More info →Cercul de piatră vol. 2(seria Outlander)
Jamie Fraser a supravietuit in chip miraculos. Cand descopera minunea, Claire Randall vrea sa i se alature. Trebuie sa atinga iar pietrele de pe Craigh na Dun pentru a ajunge la Edinburgh, in anul 1766.
More info →Tobele toamnei vol. 1 (Seria Outlander)
A patra parte din seria OUTLANDER.
More info →Tobele toamnei vol. 2(Seria Outlander)
Dupa o lunga despartire, Claire si Jamie s-au reintalnit. Dar fiica lor, Briana, ramasa singura in prezent, porneste intr-o cautare periculoasa a mamei si a tatalui pe care nu l-a cunoscut niciodata. Apoi e nevoita sa riste totul ca sa schimbe istoria si sa le salveze viata. Prietenul ei si istoricul Roger Wakefield face si el tot posibilul sa o gaseasca si sa o ajute.
More info →Din colecția Babel, vă recomandam strania carte a lui Jan Potocki, „Manuscrisul găsit la Saragosa”, care vă va purta prin senzuala Spanie, colorata Italie și enigmaticul Maroc. O multitudine de personaje și locuri, aparent uneori fară nicio legătura între ele, „Manuscrisul găsit la Saragosa” e genul de carte care, necesită o lectură atentă.
Manuscrisul găsit la Saragosa
Viata e vis si visul e viata intr-un roman total, in care stiinta, arta si filozofia se contopesc luxuriant. Manuscrisul gasit la Saragosa a invins trecerea timpului si ne fascineaza cu aceeasi forta la sute de ani dupa ce a vazut lumina tiparului.
Fantome, calugari, cavaleri, cardinali, talhari, corsari, cersetori, cabalisti, vrajitoare si printese povestesc intamplari picante, veselesi triste, prin si intr-un labirint al amintirilor si al fantasmelor, al viziunilor poetice si al calculelor matematice.
More info →Pentru cei care iubesc legendele japoneze și poveștile cu samurai „Cei 47 de ronini” ar putea fi o alegere, care vă va purta prin Japonia medievală.
Cei 47 de ronini
Dupa ce stapanul lor, in urma intrigilor unei minti diabolice, este obligat sa-si faca seppuku, 47 de samurai jura sa se razbune si sa indrepte dezonoarea abatuta asupra neamului lor. Roninii strabat o lume salbatica, populata de creaturi mitice si fiinte fabuloase si au nevoie de ajutorul lui Kai. O fascinanta legenda japoneza prinde viata intr-o carte irezistibila si un film de succes.
More info →Rămânem în fascinantul Orient alături de Kenize Mourad și pășim în „Orașul de aur și argint”, Lucknow din India, cândva simbol al armoniei dintre musulmani si hinduși.
În orașul de aur și argint
La jumatatea secolului al XIX-lea, Lucknow, „oras de aur si argint“, splendid simbol al armoniei dintre musulmani si hindusi, se transforma in camp de lupta. Conflictul ia proportii. Minunata Hazrat Mahal devine sufletul unei revolte care se va sfarsi aproape peste un secol, cand India isi va castiga independenta.
More info →Dar de un tur de forță, plin de pasiune prin Europa ce spuneți? Ghid, nimeni altul decât legandarul, cuceritorul, pasionalul, libertinul Giacomo Casanova.
Povestea vieții mele. Casanova
S-a nascut la Venetia in 1725, a primit o educatie rafinata, a devenit doctor in drept la 16 ani si si-a inceput cariera ca abate intr-o manastire. Chipul sau de dandy (inalt, brunet, cu parul lung si frumos ondulat) si fascinatia pentru sexul frumos l-au determinat sa renunte curand la cariera bisericeasca.
A calatorit mult, i-a cunoscut pe cei mai importanti oameni ai vremii (Catherina cea Mare, Frederic cel Mare, Voltaire, Mozart etc.), a fost inchis de Inchizitie timp de 5 ani si este cel mai celebru seducator al tuturor vremurilor. Casanova era, se pare, deopotriva dorit si invidiat pentru inepuizabila sa forta erotica.
More info →Din colecția Byzantium ne-am oprit la „Împărătesele Bizanțului”. Îți sugerăm însă să rasfoiești colecția. Vei descoperi că istoria Imperiului Bizantin este cât se poate de surprinzătoare și fermecătoare.
Împărătesele Bizanțului
Istoria Imperiului Bizantin cunoaste, pe langa figurile mult mai celebre ale basileilor, si numeroase chipuri de imparatese, care au avut o contributie substantiala in dezvoltarea sau supravietuirea sa.
More info →Din mult așteptata „Trilogie Balcanică” a Oliviei Manning a apărut recent și al doilea volum. Pentru cei care au fost răbdători, acum e momentul să se bucure de ambele volume la preț de unu.
Marea șansă(Trilogia Balcanică)
Tinerii Guy si Harriet Pringle, care traiesc si lucreaza in Romania, trebuie sa plece in Grecia, caci armata germana avanseaza. Europa e in razboi si lupta se da pe toate fronturile – in viata publica si in viata privata. Amestec de balcanism si europenism, sufocat de saracie si coruptie, Bucurestiul anilor ’39–’40 se dezvaluie dintr-un unghi nemilos, celebru inca de la aparitia cartii.
More info →Orașul decăzut(Trilogia Balcanică)
Viitorul Romaniei e si mai incert decat in Marea Sansa, primul volum al trilogiei. E randul englezilor sa devina tinta zvonurilor si a banuielilor. Harriet vrea sa fie in singuranta, dar Guy nu se resemneaza cu ideea ca va trebui sa plece din tara. Itele destinului se complica si in povestea cuplului, si in povestea Europei.
More info →Dar pentru că e vacanță și până acum ți-am propus doar cărți voluminoase, uite și câteva titluri de purtat ușor oriunde. Niște esențe tari în sticluțe mici. Prima, un „must-read” pentru orice pasionat de isotire, geografie, astrologie și navigație, o poveste despre știință în 138 de pagini.
Longitudinea – Povestea unui geniu
Povestea adevarata a geniului care a rezolvat cea mai mare enigma a stiintei din epoca sa, cu o prefata de Neil Armstrong, primul om care a pasit pe Luna.
More info →A doua, o colecție de… povești de vacanță. 7 mai exact, în 168 de pagini.
Șapte povești de vacanță
In Orasul Papilor, o intamplare hazlie isca zarva mare. La Curtea Spaniei, Infanta petrece cu acrobatii si giumbuslucuri, iar lacrimile se arata printre hohote de ras. intr-o manastire din Rusia descinde o principesa ce tulbura viata calugarilor. in desert, un om imblanzeste o salbaticiune. intr-un restaurant parizian, amintirea unei iubiri din trecut, dar nu si iubirea, se intoarce intr-o seara. In tinuturile verzi ale Angliei, ucigasii se ascund unde nici nu banuiesti. Vara e mereu altfel.
More info →Iar pentru amatorii de romane polițiste și „plimbări literare” prin Sicilia, seria „Comisarul Montalbano” e cea mai inspirată alegere.
Răbdarea păianjenului
Andrea Camilleri surprinde din nou si se reinventeaza pe sine intr-un roman trepidant. Rabdarea paianjenului nu are parte nici de „delict“, nici de sange improscat peste tot. Cu exceptia cazului in care consideram un delict faptul ca numeroase vieti in plina splendoare se vad obligate sa se stinga si sa se iroseasca intr-o mare de ura. Cand „panza de paianjen“ tesuta rabdator dintr-un adanc sentiment de ura si-a epuizat rolul strategic de „minciuna“, adevaratul vinovat va iesi la lumina.
More info →Excursie la Tindari
Ancheta porneste cu o crima tripla: un tanar Don Juan care traia pe picior mare, mult peste aparentele sale mijloace de subzistenta, si doi pensionari in varsta, obisnuiti sa stea mai mult incuiati in casa, dar care se hotarasc pe neasteptate sa participe la o excursie de grup la Tindari, promontoriul care tine piept marii, cu „misteriosul teatru antic grecesc si plaja de forma unei maini, cu degetele rosii“. Singura legatura dintre cele doua cazuri pare sa fie faptul ca toti locuiesc in acelasi bloc. Insa Montalbano a fost inzestrat cu un dar (blestemat?), acela de a sti sa citeasca semne ce par a avea mai mult de-a face cu stravechile ritualuri magice: il ajuta un batran maslin cu ramurile contorsionate, echipa sa de la comisariat, suedeza Ingrid, o carte de Conrad si un boss mafiot.
More info →Câinele de teracotă
Ochiul si timpanul justitiei, comisarul Montalbano are obiceiul de a-si conduce investigatiile in functie de propriile afinitati ambientale: este un sicilian atat de desavarsit, incat pentru el fiecare indiciu se transforma intr-un mesaj, eventual codificat, care trebuie decriptat simbol cu simbol, asemenea limbii arhaice pe care el insusi continua – cu inflexiuni moderne, totusi – s-o vorbeasca. Dar de data aceasta, delictul mafiei are si o coda: o crima si mai tulburatoare, cu trimiteri ritualice. Ascunse intr-o pestera se afla doi tineri ucisi, imbratisati, paziti de un urias caine de teracota. O crima datand de mai bine de cincizeci de ani. Cu toate acestea, Montalbano investigheaza frenetic, ajutat de o multime de batranei bine-intentionati si saritori la nevoie: „o ancheta in papuci, intr-o casa parca din alte vremuri, in fata unei cesti de cafea.“
More info →Forma apei
Asa cum apa ia forma vasului in care este turnata, la fel si mobilul mortii inginerului Luparello pare ca se prelinge de-a lungul unor retorte alambicate, a unor canale transformate intentionat in vase comunicante - toate conducand spre mediul de afaceri si politico-mafiot al Siciliei. Aceasta este forma. Substanta insa (vinovatul, adevaratul mobil sau circumstantele crimei) se afla altundeva, intr-o lume guvernata de cutume stravechi, refractara la prezent, mai pesimista chiar decat lumea zilelor noastre
More info →Mireasma nopții
O persoana a disparut cu cateva miliarde de lire, proprietatea localnicilor din Vigata. Urmeaza inca o disparitie si povestea se complica. Montalbano, inspectorul atat de pasionat de munca sa, trebuie sa faca lumina. Incercand sa descalceasca intamplarile, declanseaza o ancheta la care participa intreaga echipa, cunoscuta din celelalte romane. Mergand pe urmele infractorilor, descopera un scenariu nebanuit.
More info →Hoțul de merinde
Andrea Camilleri este autorul italian al momentului. Seria ce il are ca protagonist pe Salvo Montalbano – un amestec unic de umor, cinism, compasiune si dragoste pentru mancaruri rafinate – a devenit un adevarat fenomen international. Cel mai iubit detectiv italian traieste in Sicilia zilelor noastre, unde aventurile tipice unui roman politist se impletesc cu traditiile locale. Atmosfera unica este incununata de dialectul sicilian, o vorbire insolita si niciodata banala.
More info →Sunetul viorii
Comisarul Montalbano revine mai nervos, mai orgolios si mai indaratnic decat pana acum. Nervos pentru ca trebuie sa ancheteze moartea unei frumoase femei, dar si pentru ca Livia, eterna logodnica, ii cere explicit sa se casatoreasca si sa-l infieze pe Francois, micul hot de merinde.
More info →Voi ce-ați adăuga în coșul de cumpărături de la Nemira?
*sursă imagine – pixabay.com
- Cărți cenzurate în istoria literaturii - 22 ianuarie 2021
- Matt Haig: Cum să oprești timpul [fragment] - 21 februarie 2018
- „Nimic nou pe frontul de vest”, cel mai anti-război roman despre război, ascunde o tragedie de familie - 8 decembrie 2017