Henryk Sienkiewicz

„Universul polifonic al razboiului acopera in Trilogie o gama uriasa de tonuri cuprinse in registrele sonoritatilor simultane sau individualizate., Melodia concreta a inclestarilor intrepatrunde armonia discordanta a glasurilor oamenilor si strigatelor animalelor cu sunetele obiectelor si ale fenomenelor." Lech Ludorowski
"Harul creator al lui Sienkiewicz n-a fost o scanteie, o raza de lumina rasfranta intr-un ciob lucitor, ci o valvataie si un diamant de prima marime [...], fictiunile lui sunt ciudat de limpezi, de intense, viguroase si colorate, inchegate din amanunte perfect individualizate. Aici isi afla sursa policromia incomparabila a tablourilor, caldura si plasticitatea descrierilor, a imaginilor si a scenelor, intr-un cuvant, concretizarile artistice ale acestor fictiuni. Dupa parerea mea, din acest punct de vedere, putini scriitori ai lumii ii pot sta alaturi, dar poate ca nici unul dintre ei nu-l intrece." Eliza Orzeskowa
"[...] o carte care se apropie mult de ceea ce se intelege de obicei prin formula romanului de capa si spada. Cu deosebirea ca valentele realiste sunt mai pronuntate aici, iar episoadele se consuma intr-o realitate mai aspra, in care prefacerile Evului Mediu patrund cu anume intarziere si intru catva modificate in comparatie cu Apusul Europei. In cele mai multe secvente, actiunea nu zaboveste pe la curtile regelui sau ale aristocratilor, desi nici acestea nu lipsesc, ci se petrece in tinuturi cu o geologie si vegetatie salbatica, in care intamplarile naprasnice sunt la ordinea zilei. Evident, sunt si aici domnite serafice, cu suflet de mimoza [...], induiosand lesne inimile simtitoare ale cavalerilor, dar in momentele de cumpana [ele] impartasesc cu darzenie dificultatile unei vieti dure, prea adesea in stare sa rapuna fiinta omeneasca.“ - Stan Velea

„Meritele artistice ale operei rezida, asadar, in rasfrangerea deosebit de plastica a lumii pagane. Realizandu-se pe mai multe planuri, curgerea intamplarilor se desfasoara dinamic, fara a intarzia in amanunte laturalnice; epicul se implineste armonios cu descriptia magistral proportionata a elementelor de cadru. Volumul enorm de fapte narate si varietatea lor dezvolta neprevazutul episoadelor. Desi relativ multe, personajele menite sa infatiseze stricaciunea cetatii sunt bine alcatuite; chiar daca uneori nu au decat un rost decorativ, sunt verosimile; in afara de cateva exceptii, Vinicius sau Chilon Chilonides, nu sunt fisurate de contradictii flagrante.
Pe de alta parte, miscarea vie, plasticitatea scenelor si, mai ales, priceperea povestitorului sunt insusiri care tin treaza atentia. Cu toate slabiciunile existente - goluri in structura sociala, mentionarea prea grabita a conspiratiei lui Pison, precipitarea evenimentelor spre sfarsit etc. - atmosfera de ansamblu a metropolei romane se intipareste in memorie in toata complexitatea ei.“ Stan Velea