Ivo Andrić

„Doamne, nu lăsa ca inima noastră să rămână pustie, ci fă – pentru că totul atârnă de voia Ta – ca întruna să dorim şi să sperăm, iar ceea ce dorim să fie bun şi temeinic, iar speranţa să nu ne fie deşartă. Fă ca obiectul dorinţelor noastre să fie mai înalt şi mai frumos decât viaţa noastră, iar noi să nu trădăm nicicând nădejdea de mai bine din pricina unor înfăptuiri efemere şi amăgitoare, care ne ascund zarea şi ne promit mincinos odihna. Fă-ne să urmăm drumul drept, cu vremelnice poticniri, dar cu tihnă şi glorie la capătul lui. Şi dă-ne înţelepciune şi curaj, de vreme ce ne dai ispite. Şi oriîncotro am merge şi am rătăci, nu îngădui ca la sfârşit să rămânem în afara atotcuprinzătoarei Tale armonii, căci asta ne dorim în fiece clipă, în fiece loc, cu fiecare părticică a fiinţei noastre.“