Liviu Rebreanu

"Pădurea spânzuraţilor, unul din cele mai bune romane psihologice române, în sensul analizei evolutive a unui singur caz de conştiinţă, e un studiu metodic alimentat de fapte precise şi de incidente şi împins dincolo de ţesătura logică în adâncurile inconştientului." (Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane)

Conştient sau involuntar, Rebreanu scrie una din cele mai zguduitoare pagini despre drama evreilor din centrul şi răsăritul Europei Centrale, prinşi în conflicte ce-au măcinat imperii şi popoare. Povara insuportabilă a lui Iţic este condiţia de exclus de către micul univers, armata, al cărui element se simţise. Războiul şi antisemitismul locotenetului sunt agenţii care accelerează criza eroului ce nu-şi găseşte rezolvarea decât prin moarte.