Orhan Pamuk

Ce se intampla cu noi, si in noi, cand citim un roman? Cum se naste acel „efect de lectura a romanului“, atat de diferit de ceea ce simti cand privesti un tablou sau citesti o poezie? In aceasta colectie de eseuri despre literatura si despre el insusi, Orhan Pamuk ne arata cum se alcatuiesc cele doua lumi - a scrisului si a cititului - si cum ajung ele sa se uneasca.

Casa tacerii (aparut in original in 1983) este al doilea roman al lui Orhan Pamuk, pentru care primeste in Turcia premiul Madaları, apoi Prix de la Decouverte Europeenne (1991, pentru traducerea franceza) si o nominalizare la Man Asian Literary Prize (2012, pentru traducerea engleza). Scriitura lui Pamuk, deja matura si rafinata, isi defineste aici temele ce ii vor deveni in scurt timp definitorii: pendularea intre istoria Turciei si destinele individuale, iubirea ca amestec paradoxal de obsesie si luciditate, ruptura intre generatii si fantasmele apropierii de Occident.

„Eu am fost cea care a citit mai intii cartea, eu am fost cea fascinata si inspaimintata de ea. Am gresit cind i-am dat-o s-o citeasca, socotind ca si el va fi la fel de fascinat ca mine. A fost fascinat, dar nu s-a multumit cu asta, ci si-a dorit sa plece pe tarimul acela. Desi i-am spus ca la mijloc nu era decit o carte, nu l-am putut indupleca. Era iubitul meu. Am pornit la drum, am colindat oras cu oras, am fost induiosati de laturile superficiale ale vietii, am patruns in maruntaiele ascunse ale culorilor, am cautat esenta, dar n-am izbutit sa o aflam. Pentru ca intre noi incepeau sa se iste certuri, l-am lasat singur in cautarile lui, m-am intors acasa, la mama si la tata, si l-am asteptat. In cele din urma, iubitul meu a revenit la mine, dar era cu totul altul. Mi-a spus, vorbind despre carte, ca ii abatuse din cale pe foarte multi oameni, ca le smintise viata foarte multor nefericiti, ca era izvorul tuturor relelor. Jurase sa se razbune pe ea pentru ca provocase toate acele deziluzii si frinsese atitea vieti. I-am spus ca nu cartea era de vina, ca erau nenumarate alte carti de acelasi fel. I-am spus ca importante erau lucrurile pe care le desluseau oamenii cind o citeau, dar n-a vrut sa plece urechea la mine.” - Orhan Pamuk

Galip, un avocat din Istanbul, descopera intr-o dimineata ca sotia lui a disparut si se convinge ca l-a parasit pentru primul ei sot, Celal, un jurnalist de succes. Galip porneste in cautarea lui Celal, insa, bizar, jurnalistul a disparut si el. Pentru a da de urma celor doi, Galip se afunda tot mai mult in viata, scrierile si identitatea lui Celal. Descopera lucruri noi despre propriul trecut, al lui Celal si al sotiei sale, aflind de existenta unei grupari de admiratori fanatici ai lui Celal. Acesta din urma este cunoscut ca un iubitor de coduri si jocuri de cuvinte, iar cititorii cauta mesaje secrete in articolele sale. In fascinatia lui, Galip pare sa piarda tot mai mult notiunea propriei identitati, iar cititorul nu mai poate distinge clar intre amintirile lui Celal si inventiile lui Galip despre el. Cartea neagra abunda in intrigi detectiviste, istorisiri ezoterice si conspiratii radicale. Aproape orice obiect devine un indiciu sau o enigma ce se cere solutionata, de la fotografiile din ziare la imaginile de pe panourile publicitare.

Fortareata alba este o poveste in care jocurile fanteziei imblanzesc o realitate altfel de necuprins. Personajele isi schimba portretele intre ele, iar lumile din care acestea se trag raman fara repere pentru un cititor uluit, care nu mai stie ce sa aleaga mai repede: un Orient cu povesti miraculoase ori un Occident seducator precum un foc de artificii.