Porțile Europei. O istorie a Ucrainei
De câţiva ani, Ucraina este prinsă într-o confruntare aprigă cu Rusia pentru a-şi prezerva integritatea teritorială şi independenţa politică. Dar conflictul de azi nu este decât cel mai recent episod dintr-o lungă şi zbuciumată istorie.
În Porţile Europei, reputatul istoric Serhii Plokhy argumentează că pentru a înţelege prezentul, dar şi viitorul Ucrainei, este necesar să ne întoarcem privirile spre trecut şi să îi examinăm devenirea istorică. Survolul său în timp, ce îmbrăţişează mai bine de un mileniu de istorie, are ca punct de plecare scrierile lui Herodot şi punct-terminus căderea Uniunii Sovietice şi actualul conflict ruso-ucrainean.
More info →Cernobîl. Istoria unei catastrofe nucleare
O relatare tulburătoare, care recreează filmul evenimentelor petrecute la Cernobîl în 1986 în tot dramatismul lor, istorisind poveștile celor care s-au trezit prinși în mijlocul unui Armageddon nuclear și au reușit să facă imposibilul: să stingă incendiul și să „adoarmă" reactorul.
Dincolo de narațiunea alertă și palpitantă, cartea semnată de Serhii Plokhy, el însuși supraviețuitor al dezastrului, sondează însă în profunzime și contextul social și politic al vremii, realizând o radiografie a regimului sovietic care avea să se prăbușească peste doar câțiva ani și investigând cauzele mai complexe, de natură structurală, care au dus la producerea catastrofei.
More info →