Anticarul din Kabul

Anticarul din Kabul
Author:
Genre: Non-fictiune
Tags: Afganistan, Asia, Asia de Sud
Publisher: Allfa
Publication Year: 2007
Length: 288

Anticarul din Kabul, carte semnată de jurnalista Åsne Seierstad, oferă cititorilor o imagine direct de la sursă a vieţii din Afganistan, aşa cum puţini au avut ocazia să o cunoască. Invitată să locuiască împreună cu Sultan Khan, un anticar din Kabul, şi familia acestuia, jurnalista descoperă o altă latură a personalităţii anticarului, diferită de impresiile sale iniţiale. Mai bine de douăzeci de ani Khan a sfidat autorităţile – fie ele comuniste sau talibane – furnizând cărţi populaţiei din Kabul.

About the Book

A fost interogat şi arestat, după ce a văzut cum îi sunt arse în stradă vrafuri întregi de cărţi, dar a continuat să creadă în puterea acestora şi plin de pasiune, să aducă un strop de lumină într-unul dintre cele mai întunecate locuri din lume. Anticarul din Kabul este povestea unui bărbat mândru şi a numeroasei sale familii, într-un oraş răvăşit de război… Dar mai mult decât atât, este o carte unică despre viaţa de zi cu zi dintr-o ţară islamică unde chiar şi după înlăturarea talibanilor de la putere, femeile trebuie să se supună căsătoriilor aranjate, soţilor poligami, dar şi interdicţiilor de a călători liber, a studia şi a comunica cu ceilalţi.

Cumpără de pe Libris.ro

Submit your review
1
2
3
4
5
Submit
     
Cancel

Create your own review

Anticarul din Kabul
Average rating:  
 0 reviews
Vă recomandăm să urmăriți materialele video pe canalele youtube aferente pentru a vizualiza sursa, informatii suplimentare și alte materialele video relationate.
Textele folosite pentru prezentarea cărtilor aparțin editurilor.
Pentru a veni în ajutorul cititorilor noștri informațiile prezentate în site au incluse trimiteri către magazine online de încredere din România sau străinătate. Aceste trimiteri au la bază linkuri de marketing afiliat, programele de afiliere selectate caștigându-ne încrederea prin produsele și serviciile oferite. Opțiunea de achizitie a unui produs este însa strict decizia dumneavoastră și vă sfătuim să citiți cu atenție termenii și condițiile magazinelor respective înaintea oricărei achizitii.
Atenție la formatul cărții - tipărit sau electronic! Dacă produsul pe care îl doriți nu se mai află pe stoc vă sfătuim sa încercați la librării și anticariate.
Conversiile generate de dumneavoastră prin achizitionarea unui produs din aceste magazine vor fi folosite pentru dezvoltarea proiectului în viitor. Vă mulțumim.