Geniul păsărilor

Geniul păsărilor

În Geniul păsărilor, Jennifer Ackerman ne poartă în câteva dintre cele mai avansate centre de cercetare a păsărilor: laboratoarele din Insula Barbados şi din Noua Caledonie, marile comunităţi de piţigoi din Marea Britanie, habitatele păsărilor-grădinar din Australia, coastele Atlanticului devastate de uraganul Sandy şi munţii cu climă tot mai caldă, din zona centrală a Virginiei şi din statele din Vest.

About the Book

Printre micile „genii” înaripate despre care vorbește Ackerman se numără alunarii lui Clark, care ascund până la 30 000 de seminţe pe o suprafaţă de câteva zeci de km2 şi care îşi amintesc unde le-au pus chiar şi după câteva luni, sau sturzii zeflemitori, care pot să stocheze între 200 şi 2 000 de cântece într-un creier de câteva mii de ori mai mic decât al omului.

Pe lângă evidenţierea unor aspecte care țin de inteligenţa „tehnică” a păsărilor, Ackerman scrie şi despre impresionanta lor inteligenţă socială. Păsările înșală şi manipulează. Trag cu urechea. Oferă uneori daruri. Se consolează reciproc când suferă. Îşi şantajează părinţii. Îşi transmit semnale în caz de pericol. Îşi dau de veste când moare una dintre ele, iar unele ţin doliu.

O cercetare ştiinţifică elegantă şi, totodată, un jurnal de călătorii care conţine întâmplări din viaţa autoarei, dar şi o mulţime de teorii ştiinţifice fascinante. Ackerman reuşeşte să ne facă să privim cu alţi ochi păsările şi talentele lor excepţionale şi să descoperim ce anume putem învăţa de la ele în legătură cu lumea noastră mereu în schimbare.

Consultantul de specialitate Dr. Angela Petrescu, ornitolog la Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, a supervizat traducerea în limba română a cărții.

Apariția ediției în limba română a cărții semnate de Jennifer Ackerman este susținută de Erste Asset Management.

Cumpără de pe Cartepedia.ro

Cumpără de pe Cărturești.ro

Cumpără de pe Elefant.ro

Cumpără de pe LibrăriaDelfin.ro

Cumpără de pe Libris.ro

Submit your review
1
2
3
4
5
Submit
     
Cancel

Create your own review

Geniul păsărilor
Average rating:  
 0 reviews
Vă recomandăm să urmăriți materialele video pe canalele youtube aferente pentru a vizualiza sursa, informatii suplimentare și alte materialele video relationate.
Textele folosite pentru prezentarea cărtilor aparțin editurilor.
Pentru a veni în ajutorul cititorilor noștri informațiile prezentate în site au incluse trimiteri către magazine online de încredere din România sau străinătate. Aceste trimiteri au la bază linkuri de marketing afiliat, programele de afiliere selectate caștigându-ne încrederea prin produsele și serviciile oferite. Opțiunea de achizitie a unui produs este însa strict decizia dumneavoastră și vă sfătuim să citiți cu atenție termenii și condițiile magazinelor respective înaintea oricărei achizitii.
Atenție la formatul cărții - tipărit sau electronic! Dacă produsul pe care îl doriți nu se mai află pe stoc vă sfătuim sa încercați la librării și anticariate.
Conversiile generate de dumneavoastră prin achizitionarea unui produs din aceste magazine vor fi folosite pentru dezvoltarea proiectului în viitor. Vă mulțumim.
WhatsApp
RSS