„Recitind, după mulţi ani, însemnările Piei Alimăneştianu am resimţit un soi de nostalgie. Aceea a unor timpuri din tinereţea petrecută în sânul familiei Brătianu, nostalgia după reşedinţa familiei de la Florica […]. Nu am cunoscut-o pe autoare, cel de-al optulea copil al lui Ion C. Brătianu şi al Piei Pleşoianu, în schimb, dintre cei pomeniţi de Pia Alimăneştianu îmi amintesc de Sabina Cantacuzino, «Tanti By», de Maria Pillat şi, bineînţeles, de Dinu (Constantin) I.C. Brătianu, care mi-a fost bunic.
[…] Însemnările din acest volum mi-au trezit însă şi alt gen de nostalgii, din păcate negative, dacă le pot numi aşa. Este bineînţeles vorba despre ocupaţia germană a Bucureştiului, din timpul Primului Război Mondial, pe care, vrând-nevrând, o alătur ocupării României şi a Bucureştiului de către «brava Armată Roşie eliberatoare», în 1944. Ca martor al ocupaţiei din 1944, nu pot să nu compar abuzurile de tot felul ale unor armate de ocupaţie, deşi în 1944 sovieticii se pretindeau aliaţi. Aceleaşi jafuri, aceleaşi asasinate, aceleaşi atrocităţi pe care nu cred că oamenii de astăzi, contemporanii mei, le pot percepe în toată oroarea lor. Mai surprinzător ar putea să pară că armata unei ţări de înaltă civilizaţie, ca Germania, s-a comportat așa cum se descrie în aceste Însemnări.” DINU ZAMFIRESCU
Submit your review | |