Întunecare

De altminteri, ne asigură, mereu, autorul, tabloul societăţii imediat postbelice este moral fracturat atât de cauze sociale multiple cât şi de înţelesuri foarte eterogene conferite evenimentelor de protagonişti. Or, în „noua realitate“ fiecare se simte îndreptăţit să solicite ceva de la viaţă, de la istorie, de la ceilalţi, şi, nu chiar în ultimul rând, de la soartă. Peisajul tipologiilor umane nu este unul idilic şi armonios, ci unul bazat pe dezacord, pe conflict şi pe neînţelegere. Îi stau cititorului, faţă în faţă, idealişti morali (Vasile Mogrea) care refuză orice compromis şi orice umilinţă, dar şi veşnic adaptaţii la succes, dintre care erou paradigmatic este Alexandru Vardaru. El n-are deziluzii în viaţă pentru că nu-şi creează „speranţe deşarte“ sau „iluzii prosteşti“. Clar şi răspicat, se autodefineşte privindu-l cu milă, dezgust şi dispreţ pe mutilatul neînţelegător Radu Comşa: „Eu m-am socotit întotdeauna nedemn de aşa-zise marile idealuri. Viaţa mi s-a părut mai simplă... Omul nu se sacrifică idealurilor vagi. Nu iubesc o lume imaginară; o iubesc pe cea reală! Nu una viitoare; pe cea prezentă!... Ştiu că nu putem face miracole, nici în viaţa de toate zilele, nici în cea politică... Tot ce poţi face e să corectezi puţin şi treptat realitatea. Chiar patriot, sunt fără imaginaţie... Ideile generoase duc la dezordine, lirismul la catastrofe!...“