
Va plac scriitorii sud-americani?Adolfo Bioy Casares, ABC, cum i se spune, este unul dintre cei mai uimitori. Aveti in mana jurnalul, „raportul“ unui condamnat pe viata care reuseste sa evadeze si se refugiaza pe o insula pustie. Aici noul Robinson descopera un fel de hotel si isi da seama cu spaima ca, de fapt, si insula lui e locuita.
Cine sunt ciudatii locuitori ai hotelului care par sa nu-l poata vedea pe evadat? Cine e Faustine, femeia care il asculta fara sa-i raspunda? Ca povestea nu e o robinsoniada va veti da seama destul de repede. Daca cititi cartea doar ca pe un roman stiintifico–fantastic, ii pierdeti simbolurile. Daca o cititi ca pe o parabola, pierdeti povestea de dragoste. Daca o cititi ca pe un roman de dragoste, pierdeti „inventia“. Cel mai bine este sa va lasati pur si simplu invaluiti de jocul lui Morel, un urmas al doctorului Moreau al lui Wells. Veti descoperi la un moment dat ca pentru cel care scrie jurnalul diferenta intre a fi condamnat pe viata si a fi condamnat la viata este mai mica decat s-ar putea crede.
Submit your review | |