Istoria Franței

Moderna sinteza a celor doi cercetatori se bazeaza atat pe rezultatele incontestabile ale arheologiei, cat si pe influentele de mentalitate venind din zona istoriei ideilor si institutiilor politice si administrative, a credintelor religioase, a economiei si comertului etc. Nu avem de-a face, asadar, cu un expozeu plictisitor si prafuit, cu traditionala trena enumerativa de razboaie, intrigi, asasinate, ci imaginea complexa a evolutiei societatii franceze. Initial axindu-se asupra studierii teritoriului vechii Galii, cercetarea se extinde, luand in vizor trecerea de la o Charta medievala a drepturilor la Constitutie, de la vechile comune franceze la Comuna revolutionara din 1870 si autonomia administrativa de azi. Este evidentiata transformarea (treptata, cu sacrificii) a absolutismului in monarhia constitutionala si, ulterior, republica semi-prezidentiala, cartea fiind un tratat de istorie vie, care ar putea functiona la fel de bine si ca model pentru romanii pasionati.

Franta s-a raspandit ea insasi prin oamenii sai sau prin ideile sale in Europa si in lume, prin participarea sa la marile descoperiri, prin stralucirea limbii si literaturii sale in epoca clasica, a ideilor sale in secolul Luminilor, prin rasunetul Revolutiei franceze si al principiilor de libertate, de egalitate si de fraternitate, prin intinderea colonizarii facute din umbre si lumini, prin influenta savantilor, a scriitorilor si artistilor sai. In aceleasi epoci, Franta insasi beneficia de contributii straine din ce in ce mai larg internationale. Nu putem avea istorie nationala adevarata care sa nu fie deschisa catre strainatate, catre ceilalti. Acest adevar se verifica in mod deosebit si cartea pe care o vom citi este martor. Aceasta cautare actuala a identitatii, modelata de trecut, raspunde cu atit mai bine aspiratiilor francezilor cu cat ei tocmai au trait o experienta dificila, aceea a decolonizarii. Franta hexagonala trebuie, ca sa reluam un cuvant al lui Chateaubriand , pentru a gandi continuitatea si ruptura pe care tocmai le-a cunoscut si de asemenea, continuind sa-l citam pe autorul Studiilor istorice din 1831. Stiinta istorica a cunoscut, dupa cel de-al doilea razboi mondial, o reinnoire si o imbogatire considerabile. S-a incercat, uneori stangaci, sa se transporte fara adaptarile necesare, fructul acestor noi orientari si al acestor cercetari in invatamint si in popularizare. Autorii acestei carti, care nu apartin nici unei grupari, au stiut sa se strecoare in pielea noua a istoriei fara sa sacrifice nimic modelor mistificatoare.

Cumpără de pe Elefant.ro