La începutul anului 1989, cu intuiţia că sfârşitul regimului comunist în Cehoslovacia nu poate fi departe, Bohumil Hrabal, în vârstă de 75 de ani, reîncepe să scrie, după o lungă perioadă de tăcere literară.
Volumul de faţă reuneşte eseurile epistolare scrise de autor în perioada 1989–1991 şi adresate Dubenkăi — numele de alint pentru boemista americană April Gifford, care se hotărâse să înveţe limba cehă pentru a putea citi operele lui Hrabal în original.
Scrisorile acestea nu-i vor fi niciodată trimise, dar Dubenka devine o muză, destinatara ideală şi idealizată a acestor texte pe care scriitorul însuşi le numea „reportaje lirice“; ele reunesc, într-o tehnică asemănătoare colajului, cronici ale evenimentelor importante care au dus la Revoluţia de catifea şi care au urmat acesteia, amintiri legate de pierderea soţiei sale, portrete ale diferitelor personalităţi literare şi politice importante în epocă, impresii din călătoriile făcute în Statele Unite şi în Marea Britanie.
Urmând volutele imprevizibile ale memoriei, Bohumil Hrabal îmbină istoria personală cu proza poetică, punând într-o legătură rafinată girafa în flăcări a lui Salvador Dalí, imaginile din Praga aflată sub ocupaţie nazistă, cutiile de supă ale lui Andy Warhol, tancul roz, căsuţa sa din Kersko, satul înconjurat de păduri unde îl aşteaptă întotdeauna pisicile-copii, restaurantul-berărie „Tigrul de Aur“.
„Un scriitor superb.“ - Julian Barnes
„Hrabal este […] o uriaşă descoperire a mea din ultimii ani, unul dintre acei autori pe care-aş vrea să-i citesc integral, fără să sar nicio carte, niciun rând.“ - Mircea Cărtărescu
More info →
