Considerata de multi dintre criticii care i‑au studiat opera drept capodopera ei, Patimile dupa G.H. este cartea despre care si Clarice Lispector considera ca i‑a implinit cel mai bine propriile exigente de scriitoare. Roman mistic si filosofic, set de exercitii spirituale in cautarea non‑sinelui ascuns in miezul sinelui, Patimile dupa G.H. pune pe marginea abisului o femeie, una dintre femeile lumii, dar si femeia din toate femeile.
Pasind pragul unei camere dosnice din propriul apartament, G.H., o sculptorita a carei viata, bine organizata, are acum o neasteptata bresa, paseste intr‑o alta stare mentala, o alta constiinta a lumii. Dincolo de prag gaseste un semn tulburator lasat in urma de servitoarea mereu ignorata, care tocmai si‑a dat demisia: un desen simplu pe perete, reprezentand un barbat, o femeie si un caine. Suntem in Brazilia, unde un asemenea semn nu e niciodata inocent. Nici macar pentru o artista sofisticata si mondena. In urma umilei servitoare cu pielea intunecata, G.H. se va confrunta si cu un mesaj intrupat: un gandac batran, atat de batran incat este martorul intregii istorii umane, pe care o precede si careia ii va supravietui. Efortul ei trepidant de a intelege mesajul, de a‑l incorpora, de a gandi, de a discerne limita limbajului si a propriei capacitati de a gandi in limitele limbajului este transpus intr‑una dintre cele mai frumoase, in austeritatea ei, carti ale secolului trecut. O ravasitoare aventura intelectuala, la care bine ar fi sa nu se incumete, asa cum cere autoarea in avertismentul de la inceput, decat persoanele cu suflet format. Suflet, nu altceva.
Submit your review | |