
Povestea începe cu sunete şi lumini ciudate, chiar şi cu strigăte de trompetă, ce se aud peste tot în lume. Şi asta din cauză că deasupra celor mai importante monumente ale lumii a apărut câte un steag negru însemnat cu un soare de aur. Astfel, au fost marcate Statuia Libertăţii din New York, Marea Piramidă din Giza (Egipt) şi Turnul Eiffel din Paris.
Se dovedeşte că toate aceste „opere” aparţin lui Robur, un inventator misterios ce se remarcă în cadrul întâlnirilor din cadrul clubului de zbor Weldon, din Philadelphia (Pennsylvania).
Membrii Institutului Weldon sunt toţi de părere că omenirea trebuie să pună stăpânire pe ceruri folosind dispozitive „mai uşoare decât aerul”. Tot ei spun că cele „mai grele decât aerul”, precum avioanele sau elicopterele, sunt imposibil de folosit.
Membrii Weldon au construit un dispozitiv de zbor gigant, numit Goahead, şi acum discută aprins despre locul unde să plaseze elicea. În faţă – pentru a-l trage – sau în spate – pentru a-l împinge… În acest moment-cheie îşi face apariţia Robur, care militează pentru aparatele de zbor „mai grele decât aerul”, spunând că el însuşi este supranumit Robur Cuceritorul pentru că a demonstrat că acesta este viitorul în aviaţie. Desigur, membrii institutului se simt profund jigniţi şi îl dau afară din clubul lor…
Însă, mai târziu în aceeaşi zi, Robur îi răpeşte pe secretarul institutului, pe preşedintele acestuia şi pe valetul său. Îi ia cu el la bordul navei pe care o dirijează, Albatross, o navă robustă cu multe elice amplasate pe verticală şi pe faţetele laterale. Albatross are acelaşi steag negru marcat cu semnul unui soare de aur. Pentru a demonstra superioritatea navei sale, Robur ia prizonierii într-o călătorie în jurul lumii…
Submit your review | |