Gaza

Spune adevărul puterii

Spune adevărul puterii

Spune adevărul puterii prezintă, prin intermediul unor interviuri, poveştile a numeroşi eroi care au înfruntat plini de curaj tortura, ameninţările cu moartea sau închisoarea în numele cauzelor cărora şi-au dedicat sau chiar sacrificat viaţa: libertatea de expresie, domnia legii, protecţia mediului, eradicarea muncii forţate, dreptul la justiţie, accesul la capital, drepturile femeii şi libertatea religioasă.

Interviurile îşi propun să dezvăluie opiniei publice internaţionale atrocităţile la care au fost supuşi aceşti oameni, în speranţa că forţa exemplului personal şi a determinării lor în faţa injustiţiei îi va îndemna pe cititori să transforme, la rândul lor, propriile comunităţi şi lumea în care trăim cu toţii.

More info →
Albastrul dintre cer şi ape

Albastrul dintre cer şi ape

În micul sat palestinian Beit Daras, toată lumea le cunoaşte pe femeile din familia Baraka: pe îndrăzneaţa Nazmiyeh, pe surioara ei clarvăzătoare, Mariam, precum şi pe mama lor, Um Mamdouh, cea posedată de djinni înspăimîntători.

More info →
Războaie de graniță. Conflicte care ne definesc viitorul

Războaie de graniță. Conflicte care ne definesc viitorul

O abordare fascinantă a geopoliticii internaționale, care examinează semnificația trecută, prezentă și viitoare a granițelor, de la căderea Zidului Berlinului până la atentatele de la 11 septembrie, trecând prin Palestina și Pakistan, Coreea de Nord, Zidul lui Trump și nu numai.

Ce înseamnă pentru relațiile internaționale, în perpetuă schimbare, cele mai periculoase și mai neașteptate conflicte la graniță, și cum afectează acestea echilibrul global?

More info →
Tunelurile terorii. Războiul dintre Hamas și Israel

Tunelurile terorii. Războiul dintre Hamas și Israel

Celebrul avocat american Alan Dershowitz, sfetnicul a numeroși președinți și prim-miniștri, cel mai tânăr om care a predate vreodată la prestigioasa Harvard Law School și autorul a peste 30 de cărți, ne oferă, în Tunelurile terorii, una dintre pledoariile care i-au adus faima. El construiește un caz în apărarea nu doar a legalității, ci și a legitimității morale a războiului purtat de forțele armate israeliene împotriva organizației Hamas, argumentând ca toate măsurile luate de Israel în timpul conflictului armat din 2014, intitulat Operațiunea „Protective Edge”, au fost justificate.

More info →
WhatsApp
RSS