Ungaria

Romanul celei mai stralucite escrocherii a secolului XVIII.
Emotionanta aventura istorica a unei legendare manevre mistificatoare.
Cand consilierul curtii regale Wolfgang von Kempelen prezinta in 1770 curtii habsburgice automatul lui care juca sah, omul-masina este considerat cea mai mareata cucerire a secolului. Dar de fapt in interiorul masinii se ascunde un pitic - si acest creier omenesc se dovedeste in acelasi timp mortal si muritor.

„Patrick Leigh Fermor nu poate fi numit pur si simplu autor de memorii de calatorie; ar insemna prea putin. Este un artizan de esente divine ireductibile, si fiecare fraza a lui pare sa locuiasca intr-o capsula a timpului.“ - Robert Kaplan, autorul cartii "In umbra Europei"

Fado este o colectie de eseuri si proze scurte semnate de Andrzej Stasiuk, considerata de multi critici ca o continuare a cartii Calatorind spre Babadag (RAO, 2007). Regasim in paginile acestui volum viziunea personala a autorului despre locuri mai putin umblate, intr-un anumit sens repudiate sau stigmatizate. Strabate Europa, asa cum ne-a obisnuit, pe drumuri neumblate, din Albania pana in Polonia, impletind geografia cu istoria, prezentul si viziunea personala asupra lumii. In mod simbolic, Fado poate fi considerata o „intoarcere la Babadag“, o revalorificare din alta perspectiva, mai matura, a metaforelor drumului, peregrinului si casei, caci aici gasim tot mai multe reflectii despre sine, despre copilaria si familia sa.

Pilotul de pe Dunăre este un roman de aventuri ai cărui eroi aparţin popoarelor balcanice - bulgari, români, unguri, sârbi etc., acţiunea desfăşurându-se în preajma primului război balcanic. Eroul principal, bulgarul Sergiu Ladko, îl întruchipează, asemenea multor personaje ale lui Jules Verne, pe luptătorul care cultivă valorile pozitive, în cazul de faşă libertatea propriului popor. Alt personaj, ungurul Ilia Bruţ, urmăreşte prinderea unei bande de tâlhari care operau în localităţile riverane Dunării. Aventură, suspans, descrierea cu lux de amănunte a unor locuri exotice, toate concură la realizarea unui roman care, asemenea celorlalte cărţi ale lui Jules Verne, se citesc cu sufletul la gură.

În zorii întunecaţi ai zilei de 3 martie 1949, întreaga aristocraţie transilvăneană a fost luată pe sus din paturi şi încărcată în camioane. În aceeaşi zi, Partidul Muncitoresc Român anunţa cu mare satisfacţie deportarea tuturor marilor moşieri şi confiscarea averilor acestora. Pentru victoria definitivă a comunismului se impunea distrugerea ultimilor duşmani de clasă.
Sub teroarea regimului lui Gheorghiu-Dej şi mai târziu al lui Ceauşescu, aristocraţii au fost nevoiţi să ducă o viaţă dublă: în timpul zilei lucrau în cariere de piatră, în combinate siderurgice şi în ateliere de tâmplărie; seara se adunau în secret pentru a perpetua ritualurile unei lumi apuse.
Pentru a se documenta asupra acestui episod prea puţin cunoscut din istoria recentă, Jaap Scholten a călătorit mult în România şi Ungaria, în căutarea puţinilor aristocraţi rămaşi în viaţă, martori ai evenimentelor din noaptea de 3 martie 1949. A vorbit cu oameni care au supravieţuit gulagului românesc şi s-a întâlnit cu membrii tinerei generaţii, descendenţi ai acestor distinşi nobili, pentru a discuta cu ei despre situaţia retrocedării proprietăţilor lor şi despre viitor. Cum se poate reconstrui ceva într-o ţară confruntată cu realitatea unui vid moral?