Moștenirea turistică a lui Robinson Crusoe
Atunci când în 1676 s-a născut Alexander Selkirk, cel care avea să inspire personajul Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe, în Lower Largo, Fife, Scoția, aceasta era doar o mică așezare pescărească cu cel mult 1 000 de locuitori. Edinburgh-ul acelor vremuri avea în jur de 30 000 de locuitori. Astăzi, Lower Largo este o destinație liniștită de weekend, în special pentru cei sătui de agitația marilor orașe, cu un drum principal larg pe marginea căruia se găsesc șiruri de case din piatră de culoare gri, vechi de secole. În plus se află la doar 15 minute distanță de St. Andrews, celebra stațiune de golf a Scoției.
Hotelul orășelului ne dă de înțeles că ne aflăm într-un loc care are o poveste de spus. Hotel Crusoe se bucură de o plajă cu nisip fin și alb în apropiere, mărginind vechiul port micuț. Sufocată în trecut de bărcile pescarilor de hering este acum perfectă pentru plimbări lungi(Ah!, și „dog friendly”! Mai tot este „dog friendly” în Scoția!). Din anumite puncte de vedere, ai impresia ca orășelul a rămas cumva încremenit în timp; o mică piață pe un colț de stradă, un pub al gării și alte câteva mici afaceri de familie dau aerul unui loc timid. Probabil, în alte țări, abia mai exista șansa să vezi oceanul, de toate panourile publicitare care ar fi ieșit în evidență. Poate toată această liniște de datorează și faptului că Alexander Selkirk, fiind și puțin ticălos, a „fost mai respectat în absența sa, decât în prezență”.
Nu toată lumea își dorește însă atât de multă liniște! Într-o oarecare măsură chiar și scoțienii par puțin nedumeriți. Nu există niciun muzeu, niciun afișaj informațional. „Cred că este o nebunie absolută faptul că această legătură cu Crusoe nu este exploatată la potențial maxim. Avem aici ceva la fel de mare ca și monstrul din Loch Nes”, spune proprietarul Hotelului Crusoe.
În prezent vă puteți bucura de două camere expoziționale, dedicate lui Crusoe, în incinta hotelului care îi poartă numele, unde se găsesc câteva artefacte și fotografii ale arhipelagului Juan Fernandez și de o statuie poziționată pe strada principală înfățișând un Selkirk îmbrăcat în piei de capră, privind pierdut spre mare.[1]
Dar oare chiar avem nevoie de mai mult decât o fâșie de plajă, un port micuț, câteva bărci și mirosul și gustul sărat al întinsului albastru pentru a înțelege dorința tânărului Selkirk de a cunoaște tainele mării?
Lăsăm Scoția în urmă și pornim pe mare spre cea de a doua casă a lui Crusoe. Daniel Defoe a adus o mulțime de modificări la povestea lui Selkirk. În primul rând a mutat acțiunea pe o insulă din Caraibe, pe care a populat-o cu canibali, dintre care unul, numit „Vineri” îi devine slujitor credincios. În al doilea rând, spre deosebire de Selkirk care a fost izolat 4 ani, Crusoe petrece 28 de ani, 2 luni și 19 zile izolat pe insulă, după cum notează meticulos în jurnalul său. Peisajul din carte este inspirat de insulele din Caraibe și nu de cele din sudul Pacificului. Insula lui Crusoe este acoperită de plante de tutun, arbori de cacao, lemn tropical, spre deosebire de insula cețoasă și peisajul stâncos de pe insula lui Selkirk. Însă din când în când, Crusoe găsește și struguri, iepuri, vulpi sau chiar pinguini pe insulă, Defoe sugerând un climat mai aproape de cel chilian decât de cel tropical. Pentru Crusoe, insula este un „un loc îngrozitor, departe de civilizație, lipsit de orice speranță sau mântuire. Este „o insulă nefericită, sumbră, pe care am numit-o Insula Disperării”.
În prezent, insula este o atracție turistică în special pentru cei pasionați de scufundări și aventuri. Natura sălbatică și virgină o fac încă destul de solicitantă, însă, desigur, viață nu mai este la fel de grea ca în zilele în care l-a găzduit pe Selkirk. Aproximativ 800 de oameni trăiesc acum pe insula lui Selkirk, supraviețuind din pescuit de homari și turism.[2]
Inițial numită după descoperitorul ei, Juan Fernandez, care a pășit prima oară pe ea în 1575, aceasta a servit în mare parte ca refugiu pentru pirați. Pornind de la teoria ca Defoe și-a modelat eroul după povestea lui Selkirk(teorie pe care puțini o mai contestă), în 1966 insula a fost redenumită Isla Robinson.[3], [4] Este situată la 414 mile în largul coastei chiliene și este învecinată cu insulele numite acum Alexander Selkirk și Santa Clara, formând împreună Arhipelagul Juan Fernandez.
Peștera în care adevăratul Robinson Crusoe a trăit izolat există, iar litoralul stâncos, de o frumusețe dramatică este un ecosistem unic pentru ferigi și orhidee, foci și păsări colibri, motiv pentru care arhipelagul a fost inclus pe lista de Rezervații a Biosferei din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Există doar un singur sat, San Juan Bautista. La fel ca și Crusoe, și insularii supraviețuiesc unui cutremur și unui tsunami, în 2010. Localnicii sunt mândri de conexiunea lor cu Robinson Crusoe. Un producător local de bere produce o bere neagră numită „Alexander Selkirk”. Prenumele mai multor localnici este Crusoe.[4]
Andrew Lambert, istoric naval, cunoscut în special datorită lucrării „Nelson: Britannia’s God of War”, a avut ideea de a scrie și o scurtă istorie a acestei insule – „Crusoe’s Island: A Rich and Curious History of Pirates, Castaways and Madness”, purtând cititorul într-o călătorie care începe din momentul în care cele 3 insule erau nelocuite și până la perioada în care acestea au ieșit din bezna ignoranței geografice; momentul în care spaniolul Fernandez le-a descoperit în secolul XVI și mult după. Cartea lui implică povești despre piraterie, mult pește, „atât de abundent încât în mai puțin de o oră doi bărbați au prins suficient cât pentru o întreagă companie”(1680), vânătoare de balene, schimbări în politica și ambiția imperială a Marii Britanii, după pierderea coloniilor din America, evoluția modelelor comerciale globale, toate povestite în stilul unei cărți de călătorie care traversează oceane. Cartea lui Lambert setează un nou standard, care va rămâne pentru multă vreme în istorie. Principalul interes al autorului în această carte a fost acela de a elucida „lunga și curioasa relație dintre identitatea engleză și o insulă aflată de cealaltă parte a lumii”. Marea Britanie nu a deținut arhipelagul dar a cochetat multă vreme cu ideea ocupării acestui teritoriu; înainte de epoca aburului, prin poziționarea lor geografică, insulele erau un loc numai bun pentru aprovizionarea cu alimente și apă potabilă a navelor, în drumul lor spre alte teritorii din vest. Un avantaj al acestei cărți este tocmai faptul ca este scrisă de un istoric naval; puțini alți autori s-ar fi chinuit să sape atât de adânc prin arhive și documente. El însă a găsit evidența a două forje care au fost înființate pe Juan Fernandez, pentru a se putea efectua reparații navale. Unele dintre cele mai bune pagini înregistrează modul în care marinarii din secolul XVIII au învățat ce și cum să mănânce în acest colț de lume.
Caprele originare din Pirinei care au locuit cu Selkirk, au fost introduse pe insulă de marinari spanioli pentru a avea o rezervă de proteină, de mare ajutor celor afectați de scorbut. Timp de peste două secole și cu anumite intermitențe, călători, condamnați și soldați spanioli s-au stabilit pe aceste insule.
Deschiderea Canalului Panama în 1855 a pus însă capăt acestor voiaje eroice și a eliminat valoarea geostrategică a insulelor, acestea devenind parte a statului Chile, odată cu declararea independenței acestuia. În Primul Război Mondial își vor juca încă o dată rolul, atunci când britanicii vor încolți și scufunda crucișătorul german „Dresda” în apropiere de golful Cumberland.[5]
Din Santiago de Chile există două curse pe săptămână către Crusoe Island. Din extrema vestică a insulei, munți vulcanici sunt vizibili în depărtare. Probabil pentru un marinar din 1700 acest peisaj nu avea cum să inspire încredere, crede Bruce Selcraig, un urmaș al lui Selkirk, care încearcă să îi pășească pe urme. Însă este foarte probabil ca Selkirk, știind ca insula a mai fost locuită înainte de marinari, să știe că pentru supraviețuire trebuie să se îndrepte spre nord-vest, unde va găsi păduri luxuriante și pline de capre, la capătul bine-protejatului golf Cumberland, unde plajele sunt din roci vulcanice gri și peștera este suficient de primitoare.
Satul San Juan Bautista întemeiat de spanioli în 1750 este încă și acum singura comunitate de pe insulă, întinzându-se de-a lungul golfului în formă de semilună, la poalele unui munte al cărui vârf este acoperit de păduri tropicale. De-a lungul drumurilor prăfuite există 8 sau 9 pensiuni de tip B&B, câteva magazine, trei biserici(evanghelică, mormonă și catolică), o sală de gimnastică, o școală care asigură învățământul primar și gimnazial, o primărie, un mic muzeu dedicat lui Crusoe, care găzduiește traducerile în poloneză și greacă ale romanului și o bibliotecă cu conexiune la internet, mulțumită fundației Bill și Melinda Gates.
Locuințele sunt în general bungalouri din lemn, roase de vreme dar îngrijite, acoperite cu frunze de palmier și încercuite de pomi fructiferi. Aproape toată lumea are televizor și poate urmări două canale TV din Santiago. Nu există nici sărăcie nici bogăție ostentativă, iar pe întreaga insulă care măsoară 3.8 x 12 km se pot număra doar câteva mașini. Aproape 70% dintre familii își câștigă existența pescuind homar. Numărul acestora este însă în scădere, pe măsură ce numărul de turiști crește.[1]
Linkuri utile:
www.crusoehotel.co.uk – în caz că vă gândiți la un city break în Kingdom of Fife, Scoția, Lower Largo poate reprezenta o soluție bună pentru cazare, mai ales datorită distanței mici până în St Andrews.
www.experiencerobinson.com – toate informațiile de care aveți nevoie în caz că vă doriți o vacanță pe insula lui Robinson Crusoe! Acomodare, transport, activități.
Imagine header – Statuia lui Selkirk din Lower Largo. Se presupune că în acel loc s-a aflat casa în care s-a născut. Astăzi locul găzduiește o pensiune.
Surse:
[1] – Smithsonian Magazine, „The Real Robinson Crusoe” by Bruce Selcraig, July 2005;
[2] – Been-seen.com, „The True Story behind Robinson Crusoe„, July 2009;
[3] – The Telegraph UK, „Mystery of Alexander Selkirk the Real Robinson Crusoe Solved” by Richard Alleyne, October 2008Spectator UK, „The Story Behind the Story of Robinson Crusoe” by Sara Wheeler, September 2016;
[4] – BBC.com, „Robinson Crusoe: Life on the real island„, by Gideon Long, october 2012 Spectator UK, „The Story Behind the Story of Robinson Crusoe” by Sara Wheeler, September 2016;
[5] – Spectator UK, „The Story Behind the Story of Robinson Crusoe” by Sara Wheeler, September 2016.
- Cărți cenzurate în istoria literaturii - 22 ianuarie 2021
- Matt Haig: Cum să oprești timpul [fragment] - 21 februarie 2018
- „Nimic nou pe frontul de vest”, cel mai anti-război roman despre război, ascunde o tragedie de familie - 8 decembrie 2017
